Aromânii și Claude Levi-Strauss

levistraussComunitățile de aromâni răsfirate din Grecia și până în Dobrogea sunt printre cele mai vechi grupări de păstori din Europa. Deși despărțiți de peste 90 de ani, în cadrul statelor naționale apărute în secolul 19 și la începutul secolului 20 păstorii vlahi, aromâni, reprezintă un caz surprinzător de unitate culturala, în ciuda faptului că sunt împărțiți pe teritoriul a  șase țări, Grecia, Albania, Bulgaria, Serbia, Macedonia și România. Aceast paradox poate fi explicat, cred eu, făcând apel la ceea ce Claude Levi-Strauss numea „societe a maison”, organizare socială care a permis triburilor de păstori transmiterea și retransmiterea capitalului simbolic, de-a lungul generațiilor prin diferite procese creare și recreare a rudeniei, în care casa a jucat un rol activ.

Păstori „in illo tempore”, cum ar spune Eliade, aromânii nu vorbesc despre apartenența la un stat anume ci mai degrabă cântecele lor moștenite din bătrâni amintesc de sate, de orașe făloase mistuite de flăcări și de un trecut în care sunt glorificați eroi care se pierd în negura timpului. În Evul Mediu aromânii au creat în 1186 în bazinul Dunării de jos și al Vardarului Regnum Bulgarorum et Valachorum cunoscut și ca Țaratul vlaho-bulgar. Au mai existat și comunități semi-autonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică, din sec. XII, dar cu excepția acestora aromânii nu au creat, nici revendicat state, deși în timpul celui de-al doilea război mondial a existat o încercare susținută de Italia, care purta numele de Principatul Pindului[1]. Istoricii care au studiat comunitățile de aromâni spuneau despre aceștia că au o organizare tribală, „fălcarea”, în frunte căreia se află un conducător înzestrat cu putere executivă și militară „celnicul”.  O „fălcare” este o un grup de familii care în unele cazuri putea aduna până la 100 la număr. Fiecare familie era strânsă în jurul casei, iar în cazul păstorilor fârșiroți, în locul casei era căliva (coliba) sau tenda (cortul). Cortul, coliba și casa reprezentau pentru aromâni organizarea socială de bază, care s-a perpetuat până în zilele noastre.   

Din acest motiv consider că teoria ”societe a maison” dezvoltată de Levi Strauss se dovedește a fi un instrument folositor în cazul aromânilor, în care casa este văzută ca purtătoare de agency, având un rol activ în crearea relațiilor de rudenie printre păstorii aromâni și în perpetuarea capitalului simbolic[2].

(…) Interesul lui Claude Levi-Strauss în studiul rudeniei l-a condus spre descoperirea unor „anomalii” în anumite societăți, care nu se încadrau în clasificările rudeniei. Pentru a explica aceste anomalii, el a dezvoltat conceptul de „societes a maison”, unde casa devine principiul cheie al organizării sociale și un element de importanță majoră în aproape toate societățile. (Levi-Strauss, 1982). Levi-Strauss vede casa ca fiind „o persoană morală care deține un bun care conține bogăție materială și imaterială care se perpetuează de la sine prin transmiterea numelui pe o linie imaginară sau reală considerată legitimă atât timp cât această continuitate se poate exprima prin limbajul rudeniei și al afinității și de cele mai multe ori prin ambele”.

Acum că v-am stârit curiozitatea, mă opresc. Despre ceea ce am descoprit în studiul pe care de curând l-am dedicat aromânilor, într-o postare viitoare, până atunci vă invit pe teren. O puteți face pe cont propriu sau organizat. Pentru cei care preferă puțină anarhie organizată le recomand să înceapă să cunoască muntele românesc să noteze ceea ce observă și să facă apoi comparații.


[1] Ion I. Nistor, Originea românilor din Balcani și Vlahiile din Tesalia și Epir, Analele Academiei Române, memoriile Secțiunii Istorice, seria III, Tomul XXVI, MEM.7, 1944.

[2] Capitalul simbolic este orice proprietate (orice fel de capital, fizic economic, cultural, social) în momentul în care este percepută de agenții sociali ale căror categorii de percepție sunt de așa natură, încât aceștia sunt în măsură să o cunoască (să o izoleze) și să o recunoască, să-i acorde valoare.  Este forma pe care o ia orice fel de capital atunci când este perceput prin intermediul categoriilor de percepție, produse ale incorporării diviziunilor sau al opozițiilor înscrise în structura distribuției acestui fel de capital (puternic/slab, mare/mic, bogat/sărac, cult/incult, etc) (Bourdieu, 1999)

Anunțuri

Craiova și chirurgia română, Dimitrie Gerota și Legiunea

GerotaPentru aproape jumătate de secol numele ilustrului chirurg Dimitrie Gerota a fost șters din memoria poporului român. Nici nu se putea altfel, după instaurarea comunismului, de vreme ce Dimitrie Gerota fusese un membru al Mișcării Legionare, ba mai mult decât atât, membru în Senatul Legiunii. Aceste date istorice sunt încă ascunse publicului, pentru că apartenența la Mișcarea Legionară a unor personalități de prim rang ale culturii române este încă privită ca un subiect tabu.  Mai mult, noile teorii încearcă să explice apartenența acestora la legionarism printr-un soi de psihoză generală care le-a afectat temporar capacitatea de a discerne între bine și rău.

Pentru a șterge aceste falsuri din istorie și pentru a reda adevărul despre viața acelora care și-au ales un crez care depășește  înțelegerea unora sau a altora încă mai este nevoie de timp.

Dar cine este Dimitrie Gerota?

Dimitrie Gerota s-a născut pe 17 iulie 1867 la Craiova, fiul lui Constantin Gerota, preot aromân stabilit în Bănie. (Despre originile aromâne ale lui Dimitrie Gerota, scrie și Nicolae Iorga și amintea și scriitorul Mihail Bunea).

Dimitrie Gerota va absolvi în 1892 Facultatea de Medicină din București după care va pleca în Franta și Germania  pentru a-și continua studiile. La întoarcerea în țară, va practica medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Predă anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde îl are, ca student, pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. „Jupuitul”, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota, care va păstra un exemplar până la sfârșitul vieții.

Profesorul Gerota îl va ajuta pe Brâncuși să plece la Paris și-i va asigura chiar și o bursă. (mai multe despre acest subiect aici)

Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota”. De numele său se leagă și aplicarea primelor radiografii din România, fiind considerat cel dintâi radiolog român, iar în orice tratat de urologie contemporan fascia este denumita drept fascia Gerota .

DIMTRIE GEROTA (1867 – 1939)

Profesor doctor (chirurg), Membru al Academiei Române.

Membru al Senatului Legionar

Senator al Universităţii Bucureşti (1918-1919).

Docent universitar în anul 1900

A creat Institutul de Chirurgie Dimitrie Gerota în anul 1908.

Parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Ţară în dec. 1937.

26 noiembrie 2012, 111 ani de la nașterea unui mare aromân oltean: Mihail Drumeș

Mihail Drumeş s-a născut la 26 noiembrie 1901, în orașul Ohrida din Macedonia și a fost un scriitor  de mare succes în perioada interbelică. Este fiul lui Vasilie Dimitrie şi al Despinei (n. Gero). Familia sa, de origine aromână, se stabileşte în Oltenia și își schimbă numele în Dumitrescu, pentru ca mai târziu Mihail să îl schimbe din nou în Drumeș.

Mihail urmează liceul la Caracal şi apoi, ultimii doi ani, la Craiova, unde în 1925 obține și bacalaureatul la liceul Carol I, după care urmează Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928.

În anul 1922 debutează la Revista Flamura, iar în 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici  cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana. Între anii 1922 şi 1924 Teatrul Naţional din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămăşagul, dar cu toate că nu vede lumina scenei, Mihail Drumeș devine cronicar dramatic la ziarul Rampa din Bucureşti pentru TNC.

În 1932 tipăreşte, la invitaţia lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d’Arc.  În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitaţia la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediţii, obţinând un record unic în materie de tiraj devenind unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică. (Cărțile se găsesc și pe tocmeli.ro)

În 1930, romanul Sfântul Părere reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul şi este recenzat pozitiv de „Viaţa românească:, „Gândirea”, „Rampa”. În epocă s-a speculat că în Cazul Magheru s-ar fi inspirat din legendele urbane privindu-l pe medicul craiovean George Magheru și el cu origini sud-dunărene, o personalitate a epocii având în palmares 63 de studii de specialitate, cărți de medicină, versuri și piese de teatru.

Gheorghe Chițu și Gheorghe Hagi – printre primarii aromâni ai Craiovei

English: Craiova - The City Hall
English: Craiova – The City Hall (Photo credit: Wikipedia)

Puțini știu că destinul orașului Craiova s-a aflat pentru o bună bucată de vreme în mâinile aromânilor așezați în această zonă a Țării Românești. Istoria instituției Primăriei Craiova începe undeva la jumătatea secolului al XIX-lea, în jurul anului 1862, când datele oficiale înregistrează și primul cârmuitor al orașului în persoana lui Gheorghe Chițu (n. 24 august 1828 – d. 24 octombrie 1897). Fiul unui negustor de cojoace, cunoscător al limbii grecești (sursa aici), refugiat în Romanați (azi județul Teleorman) din calea turcilor, Gheorghe Chițu a scris istorie în Țările Române, fiind membru fondator al Academiei Române și o personalitate de același rang cu Gheorghe Magheru, I.H. Rădulescu sau I. C. Brătianu. În ciuda acestui fapt, Gheorghe Chițu este mai puțin cunoscut deși, în Craiova, de numele său se leagă, printre altele, denumirea Colegiului Economic din Bănie și un bulevard.

Istoria primarilor cu origini aromâne ai Craiovei continuă însă cu Gogu Vârvoreanu (1873-1874) și Gheorghe Pesicu(1875-1876/1880-1883), cu Nicu Economu (1905-1906) și Ion Pessiacov (1911-1912, despre familia Pessiacov am scris și aici) și se termină în 1938 cu primarul Alexandru Hagi Gheorghe.

Pentru o istorie mai detaliată a primarilor cu origini aromâne ai Craiovei, promit să revin asupra subiectului.

Povestea aromanului care a salvat Catedrala Craiovei de la demolare

În nişte case mari, boiereşti, din mahalaua “Sfântu Ioan Hera” din Craiova s-a născut, a trăit şi a murit Gusti Pessiacov, primul aromân, dintr-o familie originară din Vlahoclisura, care a făcut istorie în Oltenia. Este de menţionat că mahalaua “Sfântu Ioan Hera” era locuită în majoritate de aromâni.  Pessiacovii au fost un neam înstărit. Ţinuseră moşii întinse, cu arendă, şi exportau lână la Ţarigrad. Descendenţii familiei Pessiacov au fost politicieni şi, în general, persoane publice, implicate în istoria locurilor în care s-au pripăşit. Astfel, Costache Pessiacov, a devenit deputat, în 1874, Nicu Pessiacov a fost deputat liberal în anii 1884-1888, Iancu Pessiacov a fost primar al Craiovei în anii 1911-1912 şi s-a străduit să întemeieze un Credit Funciar Urban, iar în Bucureşti un alt Pessiacov a fost translatorul documentelor slave de la Arhivele Statului.  Un alt descendent din familie, avocatul August Pessiacov, a avut, de asemenea, o bogată viaţă publică. Era unul din fruntaşii baroului Baroului de Avocatură din Craiova şi un cărturar de seamă. Îl găsim printre cei ce scriau la ziarele “Oltenia”, “Alegătorul Independent”, “Cronica Craiovei”(care a fost înfiinţată de el, în 1879), articolele fiind, în principal, politice şi istorice. În politică, August Pessiacov a participat la alegerile generale pentru Constituanta din 1879, iar la alegerile generale din 1884 a fost ales deputat, ca liberal-creştin. De atunci şi până în 1892 a fost ales mereu deputat, iar într-o sesiune parlamentară a fost chiar vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. După dizolvarea Partidului Liberal-Conservator, August Pessiacov nu mai face politică, ci se consacră baroului şi cercetărilor sale istorice, fiind interesat şi de arheologie.

Fondatorul Craiovei – un anume Ioniţă Assan

Marea pasiune a lui August Pessiacov a fost istoria Craiovei şi, îndeosebi, Biserica “Sfântu Dumitru-Băneasa”. Încă de mic copil se închinase la această biserică şi îl durea în suflet că era lăsată în părăsire. S-a preocupat îndeaproape de istoria acestei biserici, astfel că, în 1881, a publicat lucrarea “Sfântu Dumitru Băneasa”.

A mai publicat cărţile: “Schiţe din istoria Craiovei” (în 1902) şi “Acte şi notiţe istorice”. Cercetările sale sunt demne de toată lauda, iar concluziile la care a ajuns el s-au dovedit, mai târziu, adevărate. Astfel, August Pessiacov este cel care a stabilit, fără putinţă de tăgadă, că numitul Ioniţă Assan se poate spune că este cel care a fondat oraşul Craiova. August Pessiacov a luptat necontenit pentru a atrage atenţia lumii asupra monumentului istoric ce îl constituia Biserica “Sfântu Dumitru-Băneasa” din Craiova,   într-o perioadă vandalică în care au fost demolate Episcopia Craiovei, zidul Baraţilor şi zidurile vechi din strada Hurezului. Se spune chiar că, în perioada cât a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-a atras atenţia însuşi Regelui Carol I asupra Bisericii “Sfântu Dumitru-Băneasa”, căutând să o pună sub protecţie împotriva valurilor de demolări pe care le iniţiaseră edilii craioveni ai vremii. De aceea, pe bună dreptate se poate spune că Biserica “Sfântu Dumitru” din Craiova a fost restaurată din dispoziţia Regelui Carol I şi apoi ridicată la rangul de catedrală mitropolitană numai datorită eforturilor de salvare a ei făcute de August Pessiacov. Un cărturar al vremii, M. Theodorian-Carada, scria că, pentru tot ceea ce a făcut, August Pessiacov ar fi meritat să fie trecut în rândul ctitorilor catedralei craiovene.

Acelaşi cărturar notează, despre August Pessiacov, următoarele: “Înalt, smead, cu părul şi barba ondulate, încărunţit din tinereţe, August Pessiacov era un bărbat chipeş. El a fost şi om cult, precum a fost şi un bun orator, dar puţin cam prolix. Pentru ultima oară l-am revăzut în 1904, la Băile de la Mehadia. Scobora scara din parc, cea de lângă Rudolphshof, cum i se zicea, pe atunci, hotelului Ferdinand. Deşi îmbătrânit, se ţinea încă bine, la braţ cu soţia sa, Cecilia, Peşacovă şi dânsa prin naştere şi căsătorie, cu care forma o frumoasă pereche. S-a oprit în loc, bucuros că ne revedeam. Ne-a vorbit cu drag de prietenia lui cu tatăl meu şi de alte vremi. Cred că a murit înainte de 1916 şi că a fost cruţat de a-şi vedea oraşul sub ocupaţie străină”.

de Milian Mirea

Aromânii, participanţi la 1866 la stabilirea ortografiei limbii române

Pentru că se discută tot mai mult despre diferenţele dintre limba română literară şi dialectul aromân, cu ajutorul unui bun prieten am intrat în posesia unor informaţii care sper că vor face lumină în această privinţă. Pe lângă aceasta, informaţia postată demonstrează încă o dată faptul că Aromânii sunt parte integrantă a poporului român, pentru că în 1866, anul apariţiei primei Constituţii, statul român, a mai avut o realizare: înfiinţarea Academiei Române şi standardizarea limbii române. La această acţiune au participat, după cum se observă din informaţiile de mai jos, nu doar cărturarii din Vechiul Regat ci şi cei din celelalte provincii istorice şi aromânii din Macedonia.

ACADEMIA ROMÂNĂ

Repere cronologice

1866 apr. 1.

Prin decret al Locotenenţei Domneşti se înfiinţează în Bucureşti Societatea Literară Română, cu scopul de a stabili ortografia limbii române, de a elabora şi publica dicţionarul şi gramatica limbii române. Ea urma să fie alcătuită, pentru început, din 21 de membri aleşi din toate provinciile româneşti (trei din Moldova, patru din Muntenia, trei din Transilvania, câte doi din Banat, Maramureş şi Bucovina, trei din Basarabia şi doi din Macedonia) membri din vechiul regat: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti și Ion C. Massimu, la care s-au adăugat în 1867 Titu Maiorescu și Nicolae Ionescu;

din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu și George Barițiu;

din Basarabia: Alexandru Hașdeu, Constantin Stamati și Ioan Străjescu;

din Bucovina: Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici, (înlocuit apoi de Ioan Sbiera);

din Banat: Alexandru Mocioni și Vincențiu Babeș;

din Macedonia: Ioan D. Caragiani și Dimitrie Cozacovici.

Conferinţa „Aromânii – istorie şi actualitate” organizată de Academia Română şi Societatea de Cultură Macedo–Română

În data de 25 mai 2011, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Academia Română şi Societatea de Cultură Macedo–Română a organizat la Palatul Parlamentului conferinţa „Aromânii – istorie şi actualitate”.

În alocuţiunea de deschidere, domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, a evidenţiat apartenenţa culturală, lingvistică şi identitară a aromânilor la românitate, subliniind necesitatea conturării unor politici publice integrate de susţinere a comunităţilor aromâne atât din interiorul, cât şi din exteriorul graniţelor României. Domnia sa a salutat prezenţa la conferinţă a reprezentanţilor aromâni de la sud de Dunăre: domnul Elvis Toci, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul Robert Çollaku, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul George Tegu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Românofone din Republica Elenă „Sfântul Andrei”, domnul Valentin Mik şi doamna Svetlana Nikolin, reprezentanţii Asociaţiei „In media res” din Serbia.

Domnul Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Române, a prezentat activitatea organizaţiei neguvernamentale de utilitate publică pe care o conduce, menţionând că, prin intermediul acesteia, au fost derulate programe şi proiecte, finanţate de statul român, menite să protejeze şi promoveze identitatea culturală a aromânilor din Balcani. Domnia sa a solicitat o implicare sporită din partea autorităţilor române în susţinerea activităţii Societăţii de Cultură Macedo-Române. A prezentat cele două manuale de aromână, realizate de către doamna Matilda Caragiu Marioţeanu, respectiv domnul Nicolae Saramandu şi doamnele Angela Fuduli, Mioara Gospedin şi Manuela Nevaci.  Aceste manuale, acreditate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, au fost deja transmise comunităţilor aromâne din România şi Balcani pentru a ajuta demersurile de păstrare a dialectului în rândul tinerei generaţii.

Domnul academician Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, a trecut în revistă principalele repere ale istoriografiei româneşti care evidenţiază apartenenţa aromânilor la românitate. Domnia sa a reiterat necesitatea eliminării confuziilor întreţinute artificial în ultima perioadă în privinţa istoriei şi al idiomului comunităţii aromâne.

Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Caragiani (Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Roma „La Sapienza”) a prezentat auditoriului motivele pentru care aromânii pot fi consideraţi ca fiind o minoritate naţională numai în afara graniţelor României, argumentând că, în cazul unei apropieri a dialectului de limba română, am asista la un proces de reromânizare.

Comunicările ştiinţifice ale domnului prof. univ. dr. Nicolae Şerban Tanaşoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, a domnului cercetător ştiinţific dr. Nicolae Saramandu, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române şi a doamnei cercetător ştiinţific dr. Manuela Nevaci au fost reliefat dovezile istorice şi lingvistice ale apartenenţei la românitate a aromânilor.

În cadrul dezbaterilor care au urmat sesiunii de comunicări ştiinţifice, au luat cuvântul domnul senator Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, domnul deputat William Gabriel Brînză, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Camerei Deputaţilor, domnul Vasile Timiş, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul deputat Octavian Marius Popa, domnul Mircea Ciumara, director al Departamentului pentru Românii de peste hotare din cadrul Academiei Române şi domnul Traian Bărbulescu, director TVR Craiova. Au intervenit, de asemenea, domnul Elvis Toci, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul George Tegu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Românofone din Republica Elenă „Sfântul Andrei” şi domnul Valentin Mik, directorul biroului de relaţii internaţionale al Asociaţiei „In media res” din Serbia.

http://www.privesc.eu/widget/live/4612