Teatrul National din Craiova înfiinţat de boierii aromâni

Craiova - Teatrul National si Str. Justitiei„Teatrul Naţional din Craiova ia prima lui formă de cristalizare în 1849, sub direcţia lui Costache Carageale şi Mihăileanu. Spectacolele aveau loc în sala mare a Şcolii Otetelişanu, obţinută în acest scop de la fondurile şcolare de către boierii Pera Opran şi Filişanu, cari cu cheltuiala lor amenajează o scenă şi o înzestrează cu decorurile, cortina şi instalaţiile necesare… În 1850 vine de la Iaşi la Craiova actorul Halipliu, care reprezintă pe scena acestui teatru improvizat «Baba Hârca», operă comică a lui C. Millo… Deschiderea primei stagiuni a celui dintâi local de teatru, s-a hotărât să se facă cu piesa «Mihai Viteazu». În acest scop, Costache Carageale obţine 120 de galbeni de la boierii craioveni, cu care se fac toate preparativele pentru o montare cât mai impresionantă pentru acele vremuri a unui asemenea spectacol.
Prezentarea pe scenă a vestitului erou a stârnit o admiraţie şi un entuziasm general, atât de mare, încât casele boiereşti se deschiseră larg actorilor care fură acoperiţi de laude şi de daruri de tot felul. Şi pentru a da acestui eveniment cadrul festiv al unui act cu rezonanţă naţională, spectacolele piesei «Mihai Viteazu» erau anunţate prin trei lovituri de tun trase din curtea teatrului“, scrie Ştefan Botoiu în Oltenia 1943.

De atunci avea să rămână mult timp obiceiul ca ori de câte ori se juca o piesă istorică românească să se tragă la ora 7 seara cele trei lovituri de tun.

Un incendiu va mistui visul boierilor, odată cu distrugerea teatrului. Boierul Opran îl aduce însă la Craiova pe Teodor Teodorini, numindu-l director al noului teatru care va renaşte din cenuşă, căci împreună cu alţi boieri vor aduna din nou bani şi materiale pentru a construi cu robii lor alt teatru. Fiecare îşi va alege de această dată o lojă pe care îşi înscrie numele şi o împodobeşte cu covoare şi lucruri scumpe, aduse din casele lor. Se vor naşte lojele: Glogoveanu, Aman, Dumba, Haralambescu, Vălimărescu, Braboveanu, Gănescu, Opran, Filişanu.
Povestea merge mai departe, iar teatrul continuă să existe, după moartea lui Teodor Teodorini, graţie soţiei şi fiicei lor, Elena. La 15 august 1927, localul teatrului este pentru a doua oară mistuit de flăcări, incendiu provocat de omul de serviciu Tănăsache, iar mai târziu, în 1935, sub directoratul general al lui Ion Marin Sadoveanu, „străvechiul teatru al Craiovei este pur şi simplu suprimat, cu o singură mâsgălitură de condei, după opt decenii de glorioasă afirmare. Abia în octombrie 1942 năzuinţele de renaştere ale intelectualităţii olteneşti reuşesc să repare această strigătoare nedreptate şi să reconstituie din cenuşă altarul de cultură şi de artă dramatică din Cetatea Banilor Olteni“.