Memoria nu are pompe submersibile

Memoria nu are pompe submersibile, dacă ar avea am evita atâta bătaie de cap de căutare disperată, nevrozată, de date, fapte sociale și evenimente care să ne ajute să ne amintim ce am fost. Într-o discuție purtată zilele trecute cu un vechi prieten despre aromânii din Oltenia încercam să deslușim rolul pe care comuna Bistreț din județul Dolj l-a avut în viața acestora (cercetarea continuă sau, mai bine zis, începe). Colonia macedo-românilor din Oltenia, amintită și de Anastase N. Hâciu (1936) în lucrarea sa monumentală ”Aromânii. Comerț, Industrie, Arte, Expansiune, Civilizație” a rămas încastrată etnic și cultural în Oltenia, împărtășind locuitorilor acestei zone a României din spiritul lor de mari comercianți, negustori neîntrecuți și oameni de isparvă. Hâciu îi amintește în treacăt pe frații Orman, mari negustori de porci din sudul Olteniei, care alimentau până și marile depozite de la Viena cu carne. Ei bine, precum frații Orman,  familie de moscopoleni care făcea afaceri în stil mare în zona Dunării, mai multe nume mari de clisureni ajunseseră să transforme Bistrețul într-unul din cele mai mari porturi cerealiere din Europa secolului al XIX-lea (în Monografia Bistrețului scrisă de Mihai Chiriță se spune că în Bistreț se vorbea curent româna și greaca). Istoria aceasta a Bistrețului glorios, ștearsă cu bocancii de uitare își strigă acum din hăul adânc al memoriei necesitatea (re)cunoașterii. Pentru că, deși cunoscută, parțial, ea rămâne în necunoscută, în general, atâta timp cât nu vom re-cunoaște amprentele celor care au atins istoria locului.

Ca frații Orman au fost mulți aromâni în Oltenia, (familia Bușulenga de la Calafat, Papastate din Craiova, ca să mai dau doar câteva exemple), dar Bistrețul acesta, în care tatăl meu îmi spunea că străbunicul meu ancora micul său velier pentru a-l încărca cu grâu și porumb și mai apoi pleca pe Dunăre cu săptămânile pentru a se întoarce încărcat cu măsline sau alte minunății trebuie să recunoașteți că are un farmec aparte.  Poate mergea la Ada-Kaleh, poveștile spun că ar fi mers până la Salonic și chiar bunicul meu ar fi făcut asta ani la rândul. E ceva magic aici, ce n-are de-a face cu preocuparea de bază a aromânilor: păstoritul. Mai cu seama cu preocuparea de bază a grecilor de mari navigatori, insa nu e prima mărturie despre navigatorii aromâni, mai sunt multe altele, în unele fiind evocați chiar ca pirați (voi reveni asupra subiectului). Apoi, acest Bistreț a fost locul în care marele boier aromân Mihail Dinu (nimeni altul decât cel care a lăsat moștenire clădirea impresionantă care adăpostește Muzeul de Artă din Craiova) a ridicat o biserică, în care el însuși este pictat în interior alături de tatăl său. Azi cunoscută ca Biserica Veche, acest monument este lăsat pradă vremurilor și nimeni și nimic nu-i mai acordă importanță. La fel s-a întâmplat în Craiova cu Casa Orman. Uitată de lume, casa a fost demolată în urmă cu câțiva ani, pentru a se construi în acel loc un restaurant. Citeam undeva în presă că atunci când arhitectul de la primărie a fost întrebat cum de a putut da un asemenea aviz de demolare, răspunsul a venit implacabil, demolator și/dar perfect rațional: „N-am știut!”

Aromânii și Claude Levi-Strauss

levistraussComunitățile de aromâni răsfirate din Grecia și până în Dobrogea sunt printre cele mai vechi grupări de păstori din Europa. Deși despărțiți de peste 90 de ani, în cadrul statelor naționale apărute în secolul 19 și la începutul secolului 20 păstorii vlahi, aromâni, reprezintă un caz surprinzător de unitate culturala, în ciuda faptului că sunt împărțiți pe teritoriul a  șase țări, Grecia, Albania, Bulgaria, Serbia, Macedonia și România. Aceast paradox poate fi explicat, cred eu, făcând apel la ceea ce Claude Levi-Strauss numea „societe a maison”, organizare socială care a permis triburilor de păstori transmiterea și retransmiterea capitalului simbolic, de-a lungul generațiilor prin diferite procese creare și recreare a rudeniei, în care casa a jucat un rol activ.

Păstori „in illo tempore”, cum ar spune Eliade, aromânii nu vorbesc despre apartenența la un stat anume ci mai degrabă cântecele lor moștenite din bătrâni amintesc de sate, de orașe făloase mistuite de flăcări și de un trecut în care sunt glorificați eroi care se pierd în negura timpului. În Evul Mediu aromânii au creat în 1186 în bazinul Dunării de jos și al Vardarului Regnum Bulgarorum et Valachorum cunoscut și ca Țaratul vlaho-bulgar. Au mai existat și comunități semi-autonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică, din sec. XII, dar cu excepția acestora aromânii nu au creat, nici revendicat state, deși în timpul celui de-al doilea război mondial a existat o încercare susținută de Italia, care purta numele de Principatul Pindului[1]. Istoricii care au studiat comunitățile de aromâni spuneau despre aceștia că au o organizare tribală, „fălcarea”, în frunte căreia se află un conducător înzestrat cu putere executivă și militară „celnicul”.  O „fălcare” este o un grup de familii care în unele cazuri putea aduna până la 100 la număr. Fiecare familie era strânsă în jurul casei, iar în cazul păstorilor fârșiroți, în locul casei era căliva (coliba) sau tenda (cortul). Cortul, coliba și casa reprezentau pentru aromâni organizarea socială de bază, care s-a perpetuat până în zilele noastre.   

Din acest motiv consider că teoria ”societe a maison” dezvoltată de Levi Strauss se dovedește a fi un instrument folositor în cazul aromânilor, în care casa este văzută ca purtătoare de agency, având un rol activ în crearea relațiilor de rudenie printre păstorii aromâni și în perpetuarea capitalului simbolic[2].

(…) Interesul lui Claude Levi-Strauss în studiul rudeniei l-a condus spre descoperirea unor „anomalii” în anumite societăți, care nu se încadrau în clasificările rudeniei. Pentru a explica aceste anomalii, el a dezvoltat conceptul de „societes a maison”, unde casa devine principiul cheie al organizării sociale și un element de importanță majoră în aproape toate societățile. (Levi-Strauss, 1982). Levi-Strauss vede casa ca fiind „o persoană morală care deține un bun care conține bogăție materială și imaterială care se perpetuează de la sine prin transmiterea numelui pe o linie imaginară sau reală considerată legitimă atât timp cât această continuitate se poate exprima prin limbajul rudeniei și al afinității și de cele mai multe ori prin ambele”.

Acum că v-am stârit curiozitatea, mă opresc. Despre ceea ce am descoprit în studiul pe care de curând l-am dedicat aromânilor, într-o postare viitoare, până atunci vă invit pe teren. O puteți face pe cont propriu sau organizat. Pentru cei care preferă puțină anarhie organizată le recomand să înceapă să cunoască muntele românesc să noteze ceea ce observă și să facă apoi comparații.


[1] Ion I. Nistor, Originea românilor din Balcani și Vlahiile din Tesalia și Epir, Analele Academiei Române, memoriile Secțiunii Istorice, seria III, Tomul XXVI, MEM.7, 1944.

[2] Capitalul simbolic este orice proprietate (orice fel de capital, fizic economic, cultural, social) în momentul în care este percepută de agenții sociali ale căror categorii de percepție sunt de așa natură, încât aceștia sunt în măsură să o cunoască (să o izoleze) și să o recunoască, să-i acorde valoare.  Este forma pe care o ia orice fel de capital atunci când este perceput prin intermediul categoriilor de percepție, produse ale incorporării diviziunilor sau al opozițiilor înscrise în structura distribuției acestui fel de capital (puternic/slab, mare/mic, bogat/sărac, cult/incult, etc) (Bourdieu, 1999)

Craiova, chirurgia română și Dimitrie Gerota

GerotaPentru aproape jumătate de secol numele ilustrului chirurg Dimitrie Gerota a fost șters din memoria poporului român. Nici nu se putea altfel, după instaurarea comunismului, de vreme ce Dimitrie Gerota fusese un membru al Mișcării Legionare, ba mai mult decât atât, membru în Senatul Legiunii. Aceste date istorice sunt încă ascunse publicului, pentru că apartenența la Mișcarea Legionară a unor personalități de prim rang ale culturii române este încă privită ca un subiect tabu.

Dar cine este Dimitrie Gerota?

Dimitrie Gerota s-a născut pe 17 iulie 1867 la Craiova, fiul lui Constantin Gerota, preot aromân stabilit în Bănie. (Despre originile aromâne ale lui Dimitrie Gerota, scrie și Nicolae Iorga și amintea și scriitorul Mihail Bunea).

Dimitrie Gerota va absolvi în 1892 Facultatea de Medicină din București după care va pleca în Franta și Germania  pentru a-și continua studiile. La întoarcerea în țară, va practica medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Predă anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde îl are, ca student, pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. „Jupuitul”, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota, care va păstra un exemplar până la sfârșitul vieții.

Profesorul Gerota îl va ajuta pe Brâncuși să plece la Paris și-i va asigura chiar și o bursă. (mai multe despre acest subiect aici)

Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota”. De numele său se leagă și aplicarea primelor radiografii din România, fiind considerat cel dintâi radiolog român, iar în orice tratat de urologie contemporan fascia este denumita drept fascia Gerota .

DIMTRIE GEROTA (1867 – 1939)

Profesor doctor (chirurg), Membru al Academiei Române.

Membru al Senatului Legionar

Senator al Universităţii Bucureşti (1918-1919).

Docent universitar în anul 1900

A creat Institutul de Chirurgie Dimitrie Gerota în anul 1908.

Parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Ţară în dec. 1937.

26 noiembrie 2012, 111 ani de la nașterea unui mare aromân oltean: Mihail Drumeș

Mihail Drumeş s-a născut la 26 noiembrie 1901, în orașul Ohrida din Macedonia și a fost un scriitor  de mare succes în perioada interbelică. Este fiul lui Vasilie Dimitrie şi al Despinei (n. Gero). Familia sa, de origine aromână, se stabileşte în Oltenia și își schimbă numele în Dumitrescu, pentru ca mai târziu Mihail să îl schimbe din nou în Drumeș.

Mihail urmează liceul la Caracal şi apoi, ultimii doi ani, la Craiova, unde în 1925 obține și bacalaureatul la liceul Carol I, după care urmează Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928.

În anul 1922 debutează la Revista Flamura, iar în 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici  cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana. Între anii 1922 şi 1924 Teatrul Naţional din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămăşagul, dar cu toate că nu vede lumina scenei, Mihail Drumeș devine cronicar dramatic la ziarul Rampa din Bucureşti pentru TNC.

În 1932 tipăreşte, la invitaţia lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d’Arc.  În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitaţia la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediţii, obţinând un record unic în materie de tiraj devenind unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică. (Cărțile se găsesc și pe tocmeli.ro)

În 1930, romanul Sfântul Părere reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul şi este recenzat pozitiv de „Viaţa românească:, „Gândirea”, „Rampa”. În epocă s-a speculat că în Cazul Magheru s-ar fi inspirat din legendele urbane privindu-l pe medicul craiovean George Magheru și el cu origini sud-dunărene, o personalitate a epocii având în palmares 63 de studii de specialitate, cărți de medicină, versuri și piese de teatru.

Gheorghe Chițu și Gheorghe Hagi – printre primarii aromâni ai Craiovei

English: Craiova - The City Hall
English: Craiova – The City Hall (Photo credit: Wikipedia)

Puțini știu că destinul orașului Craiova s-a aflat pentru o bună bucată de vreme în mâinile aromânilor așezați în această zonă a Țării Românești. Istoria instituției Primăriei Craiova începe undeva la jumătatea secolului al XIX-lea, în jurul anului 1862, când datele oficiale înregistrează și primul cârmuitor al orașului în persoana lui Gheorghe Chițu (n. 24 august 1828 – d. 24 octombrie 1897). Fiul unui negustor de cojoace, cunoscător al limbii grecești (sursa aici), refugiat în Romanați (azi județul Teleorman) din calea turcilor, Gheorghe Chițu a scris istorie în Țările Române, fiind membru fondator al Academiei Române și o personalitate de același rang cu Gheorghe Magheru, I.H. Rădulescu sau I. C. Brătianu. În ciuda acestui fapt, Gheorghe Chițu este mai puțin cunoscut deși, în Craiova, de numele său se leagă, printre altele, denumirea Colegiului Economic din Bănie și un bulevard.

Istoria primarilor cu origini aromâne ai Craiovei continuă însă cu Gogu Vârvoreanu (1873-1874) și Gheorghe Pesicu(1875-1876/1880-1883), cu Nicu Economu (1905-1906) și Ion Pessiacov (1911-1912, despre familia Pessiacov am scris și aici) și se termină în 1938 cu primarul Alexandru Hagi Gheorghe.

Pentru o istorie mai detaliată a primarilor cu origini aromâne ai Craiovei, promit să revin asupra subiectului.

Povestea aromanului care a salvat Catedrala Craiovei de la demolare

În nişte case mari, boiereşti, din mahalaua “Sfântu Ioan Hera” din Craiova s-a născut, a trăit şi a murit Gusti Pessiacov, primul aromân, dintr-o familie originară din Vlahoclisura, care a făcut istorie în Oltenia. Este de menţionat că mahalaua “Sfântu Ioan Hera” era locuită în majoritate de aromâni.  Pessiacovii au fost un neam înstărit. Ţinuseră moşii întinse, cu arendă, şi exportau lână la Ţarigrad. Descendenţii familiei Pessiacov au fost politicieni şi, în general, persoane publice, implicate în istoria locurilor în care s-au pripăşit. Astfel, Costache Pessiacov, a devenit deputat, în 1874, Nicu Pessiacov a fost deputat liberal în anii 1884-1888, Iancu Pessiacov a fost primar al Craiovei în anii 1911-1912 şi s-a străduit să întemeieze un Credit Funciar Urban, iar în Bucureşti un alt Pessiacov a fost translatorul documentelor slave de la Arhivele Statului.  Un alt descendent din familie, avocatul August Pessiacov, a avut, de asemenea, o bogată viaţă publică. Era unul din fruntaşii baroului Baroului de Avocatură din Craiova şi un cărturar de seamă. Îl găsim printre cei ce scriau la ziarele “Oltenia”, “Alegătorul Independent”, “Cronica Craiovei”(care a fost înfiinţată de el, în 1879), articolele fiind, în principal, politice şi istorice. În politică, August Pessiacov a participat la alegerile generale pentru Constituanta din 1879, iar la alegerile generale din 1884 a fost ales deputat, ca liberal-creştin. De atunci şi până în 1892 a fost ales mereu deputat, iar într-o sesiune parlamentară a fost chiar vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. După dizolvarea Partidului Liberal-Conservator, August Pessiacov nu mai face politică, ci se consacră baroului şi cercetărilor sale istorice, fiind interesat şi de arheologie.

Fondatorul Craiovei – un anume Ioniţă Assan

Marea pasiune a lui August Pessiacov a fost istoria Craiovei şi, îndeosebi, Biserica “Sfântu Dumitru-Băneasa”. Încă de mic copil se închinase la această biserică şi îl durea în suflet că era lăsată în părăsire. S-a preocupat îndeaproape de istoria acestei biserici, astfel că, în 1881, a publicat lucrarea “Sfântu Dumitru Băneasa”.

A mai publicat cărţile: “Schiţe din istoria Craiovei” (în 1902) şi “Acte şi notiţe istorice”. Cercetările sale sunt demne de toată lauda, iar concluziile la care a ajuns el s-au dovedit, mai târziu, adevărate. Astfel, August Pessiacov este cel care a stabilit, fără putinţă de tăgadă, că numitul Ioniţă Assan se poate spune că este cel care a fondat oraşul Craiova. August Pessiacov a luptat necontenit pentru a atrage atenţia lumii asupra monumentului istoric ce îl constituia Biserica “Sfântu Dumitru-Băneasa” din Craiova,   într-o perioadă vandalică în care au fost demolate Episcopia Craiovei, zidul Baraţilor şi zidurile vechi din strada Hurezului. Se spune chiar că, în perioada cât a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-a atras atenţia însuşi Regelui Carol I asupra Bisericii “Sfântu Dumitru-Băneasa”, căutând să o pună sub protecţie împotriva valurilor de demolări pe care le iniţiaseră edilii craioveni ai vremii. De aceea, pe bună dreptate se poate spune că Biserica “Sfântu Dumitru” din Craiova a fost restaurată din dispoziţia Regelui Carol I şi apoi ridicată la rangul de catedrală mitropolitană numai datorită eforturilor de salvare a ei făcute de August Pessiacov. Un cărturar al vremii, M. Theodorian-Carada, scria că, pentru tot ceea ce a făcut, August Pessiacov ar fi meritat să fie trecut în rândul ctitorilor catedralei craiovene.

Acelaşi cărturar notează, despre August Pessiacov, următoarele: “Înalt, smead, cu părul şi barba ondulate, încărunţit din tinereţe, August Pessiacov era un bărbat chipeş. El a fost şi om cult, precum a fost şi un bun orator, dar puţin cam prolix. Pentru ultima oară l-am revăzut în 1904, la Băile de la Mehadia. Scobora scara din parc, cea de lângă Rudolphshof, cum i se zicea, pe atunci, hotelului Ferdinand. Deşi îmbătrânit, se ţinea încă bine, la braţ cu soţia sa, Cecilia, Peşacovă şi dânsa prin naştere şi căsătorie, cu care forma o frumoasă pereche. S-a oprit în loc, bucuros că ne revedeam. Ne-a vorbit cu drag de prietenia lui cu tatăl meu şi de alte vremi. Cred că a murit înainte de 1916 şi că a fost cruţat de a-şi vedea oraşul sub ocupaţie străină”.

de Milian Mirea

Voluntari pentru „Proiect Avdhela”

Pentru a ţine vie şi actuală biblioteca culturii aromâne, dăm strigare după ajutor din partea voastră! Dat fiind că avem cea mai mare nevoie de voluntari pentru introducere de text, cu această ocazie a urcării de noi materiale pe site, dăm în acelaşi timp drumul la Campania

O pagină pe zi pentru cultura aromână„.

Prin Campania „O pagină pe zi pentru cultura aromână„, aduceţi contribuţia cea mai concretă, reală la păstrarea culturii aromâne, prin îmbogăţirea materialului bibliotecii culturii aromâne.

Ce e de făcut? În biblioteca virtuală a culturii aromâne, cărţile trebuie  digitalizate. Noi avem cărţile scanate şi aceste scan-uri vor ajunge la acei care se ocupă cu transcrierea.

Vă puteţi implica în:

1. transcrierea cărţilor care trebuie urcate pe site.Ia 10 minute pe zi transcrierea unei pagini- ceea ce înseamnă: să transcrii într-un document word o pagină din opera aleasă pentru transcriere. Procesul este următorul: pentru început, primiţi de la noi paginile din cartea respectivă în format de scan (scanate),pagini ce trebuie transcrise, împreună cu un mic îndrumar care să vă ajute la această transcriere. După ce terminaţi şi ne trimiteţi nouă paginile transformate în acest format digital (word), vine partea de tehnoredactare şi de urcare a lor pe site.

2. tehnoredactarea paginilor transcrise de ceilalţi.

Vă invităm să vă bucuraţi de noutăţile de pe site (Matilda Caragiu Marioţeanu– Neuri, Matilda Caragiu Marioţeanu  – Di nuntru şi-di nafoarâ – Stihuri Armâneşti,Valeriu Papahagi – Moscopole metropola comercială şi culturală a românilor din Peninsula Balcanică în sec XVIII, Nicolae Saramandu – Mioriţa la aromâni, Dem . Abeleanu – Neamul Aromânesc din Macedonia, Maria Pariza- Presa aromână în date, Gheorghe Vrana – Aviglitorlu di zboară, Ionel Zeană- Antologie de lirică populară aromână, Ilie Colonea – Cîntiţli a meali, Tache Papahagi – Aromînii din punct de vedere istoric, cultural şi politic – De asemenea, la secţiunea „Media” a site-ului nostru găsiţi acum materiale noi şi de interes, clipuri video ale fraţilor Manakia, cântece de Ionel Zeană, hărţi etc.) şi să vă înscrieţi pentru campanie.

www.proiectavdhela.ro

georgiana.c.vlahbei@gmail.com

 

Basescu la Strasbourg: „Vom întreprinde demersuri în vederea recunoaşterii statutului de minoritate românească pentru aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni””

In cadrul alocuţiunii Preşedintelui României, Traian Băsescu, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de joi 27 ianuarie, pentru prima data dupa 1945, Romania pune problema in fata unui for european a recunoasterii aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni ca minoritati romanesti.

In acelasi timp Romania avertizeaza ca “Suntem foarte interesaţi ca integrarea europeană şi euroatlantică a statelor din Balcani să se desfăşoare cu respectarea normelor şi standardelor Uniunii Europene şi Consiliului Europei în materie de protecţie a minorităţilor naţionale”, adica, cu alte cuvinte, daca state ca Serbia, Croatia Albania, Macedonia nu vor recunoaste si nu vor acorda drepturi minoritatilor romanesti autohtone de pe teritoriul lor, aceste state vor pierde sprijinul Romaniei in procesul de integrare.

Este pentru prima data dupa 1945 cand Romania pune in politica sa externa, interesele romanilor din afara frontierelor, in fata intereselor “fratesti” (atat de dragi fostilor securisti din DIE, unii parazitand inca unele institutii) cu statele din vecinatate.

Este o schimbare de paradigma extrem de importanta care daca se va mentine va produce schimbari fundamentale in starea comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si Balcani. Totul este ca acesta politica sa fie dublata si de actiuni concrete in spatiile locuite de comunitatile romanesti respective, unde statul roman trebuie sa creeze institutii si nu sa arunce banii pe serbari, fara efect pe termen lung. Bugetarea adecvata a institutiilor care se ocupa de cei peste 10 milioane de romani din afara frontierelor si angajarea unor oameni pregatiti si dedicati domeniului, trebuie sa fie deasemenea una din masurile prioritare pentru sutinerea unor politici active in sprijinul comunitatilor romanesti.

Romanian Global News

vezi tot articolul aici

Descendenţa din Asăneşti a Regelui Ferdinand I al României



Aşa cum am promis, continuăm publicarea informaţiilor legate de descendenţa aromână a monarhilor României, de această dată legătura fiind facută între Regele Ferdinand I al României şi Asăneşti.

Scurt istoric

În 1185, trei fraţi vlahi: Petru, Asan şi Caloian, au condus o revoltă în Bulgaria împotriva Imperiului Bizantin, conducătorul noului stat fiind Ţarul Petru al II-lea. Anul următor, bizantinii vor fi forţaţi să recunoască independenţa noului Ţarat cu capitala la Târnovo.

Cinci ani mai târziu, în 1190, Petru va renunţa la tron în favoarea fratelui său Asan, un conducător politic mult mai bun, care reuşeşte prin forţă militară să apere independenţa statului său. Acesta însă este ucis în 1195 , iar Petru redevine ţar, dar pentru scurt timp, pentru că rivalii săi îl vor ucide şi pe el doar un an mai târziu.

Caloian, fratele mai mic al lui Petru şi Asan, devine ţar, se înţelege la pace cu grecii (1201) face incursiuni militare împotriva sârbilor şi ungurilor, apoi ocupă întreaga Macedonie, dar este ucis în bătălia pentru Salonic.

Ţaratul (imperiul) vlaho-bulgar a fost în egală măsură vlah (aromânesc la sud de Dunăre şi românesc la nord) şi bulgar. Asta nu înseamnă că vlahii i-au cucerit pe bulgari sau că bulgarii au cucerit principatele dunărene, ci înseamnă că în cadrul acestui stat au conlocuit două populaţii, una romanofonă, celalată slavofonă, pe ansamblul teritoriului său, toponimia veche aratând o predominanţă a slavilor la şes, şi a romanicilor în zonele peri-montane, deluroase şi mai păduroase; ţărmurile aveau o populaţie preponderent grecească. Ulterior, despărţirea proto-românilor de către populaţiile slave aşezate printre ei, a creat cele patru grupuri lingvistice : daco-român, aromân, megleno-român şi istro-român ; daco-românii absorbind treptat slavii din nordul Dunării, în timp ce slavii au absorbit treptat majoritatea aromânilor, megleno-românilor şi istro-românilor din sudul Dunării.

DESCENDENŢĂ

1) Ioan Asan I of Vlachs and Bulgars

2) Ioan Asan II of Vlachs and Bulgars m (Ana) Maria of Hungary, daughter of Andrew II of Hungary

3) Elena Asan m Emperor Theodoros II of Nicea (Theodoros Doukas Batatzes)

4) Eudocia Lascarina m Guillaume Pierre de Vintimille, Count of Tenda

5) Ioan Lascari, Count of Ventimiglia and Tenda

6) Guillaume Petru II of Tenda and Vintimille

7) daughter m Petru Balbi, Count of Tenda iure uxoris

8.) Antoniu Lascari, Count of Tenda

9) Honoriu Lascari, Count of Tenda

10) Ioan Antoniu Lascari, Count of Tenda

11) Anna Lascarina, Countess of Tenda m René de Savoie, Count of Villars, batard de Savoie

12) Honoriu of Savoy, Marquess of Villars, Count of Tenda

13) Henrietta of Savoy, Marchioness of VillarsCharles de Lorraine de Guiseduc de Mayenne

14) Catherine of Lorraine-Guise m Charles Gonzaga, Duke of Nevers was as Charles I, Duke of Mantua (descendant of the Palaiologos Marquesses of Montferrat)

15) Carol II, Duke of Rethel, married Maria, Duchess of Montferrat

16) Eleanor of Mantua, married Ferdinand III, nHoly Roman Emperor

17) Eleanor of Austria, Queen of Poland, married secondly Charles V Leopold, Duke of Lorraine

18) Leopold Joseph, Duke of Lorraine

19) Francis II, Duke of Lorraine, Grand Duke of Tuscany, etc

20) Leopold II, Holy Roman Emperor

21) Francis I of Austria

22) Leopoldina of Austria, married Pedro I of Brazil

23) Maria II of Portugal, married Ferdinand

24) Antonia of Portugal, married the above-mentioned Leopold, Prince of Hohenzollern

25) the above-mentioned Ferdinand I of Romania

26) the above-mentioned Carol II of Romania

27) the above-mentioned Mihai I of Romania

28) second daughter: Elena of Romania

29) Nicholas Michael Medforth-Mills de Roumanie [24]