Aromânii și Claude Levi-Strauss

levistraussComunitățile de aromâni răsfirate din Grecia și până în Dobrogea sunt printre cele mai vechi grupări de păstori din Europa. Deși despărțiți de peste 90 de ani, în cadrul statelor naționale apărute în secolul 19 și la începutul secolului 20 păstorii vlahi, aromâni, reprezintă un caz surprinzător de unitate culturala, în ciuda faptului că sunt împărțiți pe teritoriul a  șase țări, Grecia, Albania, Bulgaria, Serbia, Macedonia și România. Aceast paradox poate fi explicat, cred eu, făcând apel la ceea ce Claude Levi-Strauss numea „societe a maison”, organizare socială care a permis triburilor de păstori transmiterea și retransmiterea capitalului simbolic, de-a lungul generațiilor prin diferite procese creare și recreare a rudeniei, în care casa a jucat un rol activ.

Păstori „in illo tempore”, cum ar spune Eliade, aromânii nu vorbesc despre apartenența la un stat anume ci mai degrabă cântecele lor moștenite din bătrâni amintesc de sate, de orașe făloase mistuite de flăcări și de un trecut în care sunt glorificați eroi care se pierd în negura timpului. În Evul Mediu aromânii au creat în 1186 în bazinul Dunării de jos și al Vardarului Regnum Bulgarorum et Valachorum cunoscut și ca Țaratul vlaho-bulgar. Au mai existat și comunități semi-autonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică, din sec. XII, dar cu excepția acestora aromânii nu au creat, nici revendicat state, deși în timpul celui de-al doilea război mondial a existat o încercare susținută de Italia, care purta numele de Principatul Pindului[1]. Istoricii care au studiat comunitățile de aromâni spuneau despre aceștia că au o organizare tribală, „fălcarea”, în frunte căreia se află un conducător înzestrat cu putere executivă și militară „celnicul”.  O „fălcare” este o un grup de familii care în unele cazuri putea aduna până la 100 la număr. Fiecare familie era strânsă în jurul casei, iar în cazul păstorilor fârșiroți, în locul casei era căliva (coliba) sau tenda (cortul). Cortul, coliba și casa reprezentau pentru aromâni organizarea socială de bază, care s-a perpetuat până în zilele noastre.   

Din acest motiv consider că teoria ”societe a maison” dezvoltată de Levi Strauss se dovedește a fi un instrument folositor în cazul aromânilor, în care casa este văzută ca purtătoare de agency, având un rol activ în crearea relațiilor de rudenie printre păstorii aromâni și în perpetuarea capitalului simbolic[2].

(…) Interesul lui Claude Levi-Strauss în studiul rudeniei l-a condus spre descoperirea unor „anomalii” în anumite societăți, care nu se încadrau în clasificările rudeniei. Pentru a explica aceste anomalii, el a dezvoltat conceptul de „societes a maison”, unde casa devine principiul cheie al organizării sociale și un element de importanță majoră în aproape toate societățile. (Levi-Strauss, 1982). Levi-Strauss vede casa ca fiind „o persoană morală care deține un bun care conține bogăție materială și imaterială care se perpetuează de la sine prin transmiterea numelui pe o linie imaginară sau reală considerată legitimă atât timp cât această continuitate se poate exprima prin limbajul rudeniei și al afinității și de cele mai multe ori prin ambele”.

Acum că v-am stârit curiozitatea, mă opresc. Despre ceea ce am descoprit în studiul pe care de curând l-am dedicat aromânilor, într-o postare viitoare, până atunci vă invit pe teren. O puteți face pe cont propriu sau organizat. Pentru cei care preferă puțină anarhie organizată le recomand să înceapă să cunoască muntele românesc să noteze ceea ce observă și să facă apoi comparații.


[1] Ion I. Nistor, Originea românilor din Balcani și Vlahiile din Tesalia și Epir, Analele Academiei Române, memoriile Secțiunii Istorice, seria III, Tomul XXVI, MEM.7, 1944.

[2] Capitalul simbolic este orice proprietate (orice fel de capital, fizic economic, cultural, social) în momentul în care este percepută de agenții sociali ale căror categorii de percepție sunt de așa natură, încât aceștia sunt în măsură să o cunoască (să o izoleze) și să o recunoască, să-i acorde valoare.  Este forma pe care o ia orice fel de capital atunci când este perceput prin intermediul categoriilor de percepție, produse ale incorporării diviziunilor sau al opozițiilor înscrise în structura distribuției acestui fel de capital (puternic/slab, mare/mic, bogat/sărac, cult/incult, etc) (Bourdieu, 1999)

Conferinţa „Aromânii – istorie şi actualitate” organizată de Academia Română şi Societatea de Cultură Macedo–Română

În data de 25 mai 2011, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Academia Română şi Societatea de Cultură Macedo–Română a organizat la Palatul Parlamentului conferinţa „Aromânii – istorie şi actualitate”.

În alocuţiunea de deschidere, domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, a evidenţiat apartenenţa culturală, lingvistică şi identitară a aromânilor la românitate, subliniind necesitatea conturării unor politici publice integrate de susţinere a comunităţilor aromâne atât din interiorul, cât şi din exteriorul graniţelor României. Domnia sa a salutat prezenţa la conferinţă a reprezentanţilor aromâni de la sud de Dunăre: domnul Elvis Toci, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul Robert Çollaku, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul George Tegu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Românofone din Republica Elenă „Sfântul Andrei”, domnul Valentin Mik şi doamna Svetlana Nikolin, reprezentanţii Asociaţiei „In media res” din Serbia.

Domnul Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Române, a prezentat activitatea organizaţiei neguvernamentale de utilitate publică pe care o conduce, menţionând că, prin intermediul acesteia, au fost derulate programe şi proiecte, finanţate de statul român, menite să protejeze şi promoveze identitatea culturală a aromânilor din Balcani. Domnia sa a solicitat o implicare sporită din partea autorităţilor române în susţinerea activităţii Societăţii de Cultură Macedo-Române. A prezentat cele două manuale de aromână, realizate de către doamna Matilda Caragiu Marioţeanu, respectiv domnul Nicolae Saramandu şi doamnele Angela Fuduli, Mioara Gospedin şi Manuela Nevaci.  Aceste manuale, acreditate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, au fost deja transmise comunităţilor aromâne din România şi Balcani pentru a ajuta demersurile de păstrare a dialectului în rândul tinerei generaţii.

Domnul academician Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, a trecut în revistă principalele repere ale istoriografiei româneşti care evidenţiază apartenenţa aromânilor la românitate. Domnia sa a reiterat necesitatea eliminării confuziilor întreţinute artificial în ultima perioadă în privinţa istoriei şi al idiomului comunităţii aromâne.

Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Caragiani (Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Roma „La Sapienza”) a prezentat auditoriului motivele pentru care aromânii pot fi consideraţi ca fiind o minoritate naţională numai în afara graniţelor României, argumentând că, în cazul unei apropieri a dialectului de limba română, am asista la un proces de reromânizare.

Comunicările ştiinţifice ale domnului prof. univ. dr. Nicolae Şerban Tanaşoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, a domnului cercetător ştiinţific dr. Nicolae Saramandu, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române şi a doamnei cercetător ştiinţific dr. Manuela Nevaci au fost reliefat dovezile istorice şi lingvistice ale apartenenţei la românitate a aromânilor.

În cadrul dezbaterilor care au urmat sesiunii de comunicări ştiinţifice, au luat cuvântul domnul senator Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, domnul deputat William Gabriel Brînză, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Camerei Deputaţilor, domnul Vasile Timiş, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul deputat Octavian Marius Popa, domnul Mircea Ciumara, director al Departamentului pentru Românii de peste hotare din cadrul Academiei Române şi domnul Traian Bărbulescu, director TVR Craiova. Au intervenit, de asemenea, domnul Elvis Toci, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul George Tegu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Românofone din Republica Elenă „Sfântul Andrei” şi domnul Valentin Mik, directorul biroului de relaţii internaţionale al Asociaţiei „In media res” din Serbia.

http://www.privesc.eu/widget/live/4612