Epirul, cetatea aromanilor

o poveste de Sorin Dinca

De mult timp imi doream sa plec in Grecia pe cont propriu. Am mai fost pe acolo de cateva ori dar mereu cu grupuri organizate, cu un itinerariu bine stabilit si strict, insa grupul ma incurca enorm. Intentia mea era sa ajung in satul natal al bunicului meu, Samarina, un catun aruncat in creierul muntilor din Epir, pe care il mai vazusem dar… in mare graba. Bunicul imi povestea deseori in copilarie despre satul lui, despre oameni de acolo, de luptele care s-au dat cu turci si cu trupele de andarti greci care terorizau populatia locala si incercau sa ii asimileze fortat.

Asa ca, in vara asta mi-am luat consoarta, m-am urcat in “limuzina” mea, Dacia Supernova si am plecat spre Grecia. Drumul prin Bulgaria a fost groaznic si, colac peste pupaza, GPS-ul meu a luat-o razna. Am fost, insa prevazator si am luat o harta a Bulgariei care, ciudat, in loc sa ma ajute m-a incurcat si mai rau. Drumurile bulgaresti sunt extrem de proaste si unde mai pui ca in afara localitati ai limita de viteza de 60 km/h.

Dupa ce am ajuns in Grecia si am innoptat la un hotel din Salonic, am plecat spre Kalambaka dar GPS-ul meu in loc sa ma indrume spre autostrada mi-a facut o alta surpriza (de data asta placut) si m-a trimis spre Kalambaka prin muntii Olimp. Drumul este greu si plin de serpentine insa a meritat, privelistea este superba iar eu eram curios sa-i intalnesc pe aromanii olimpieni.

Am oprit intr-un sat, am intrat intr-o taverna si am cerut in limba aromana doua coca-cola reci. Eram tare curios sa stiu daca pe acolo se mai vorbeste aromana si spre bucuria mea am reusit sa leg o conversatie cu acestia dupa care am pornit din nou la drum.

Kalambaka, orasul turistic in care era hotelul la care am stat, era plin de aromani, pe cei batrani ii recunosti dupa ciomagul tipic armanesc pe care il poarta, numit carlibana.

Aromanii practicau transhumanta iar pe perioada ierni coborau la ses, Kalambaka fiind unul dintre orasele locuite de aromani pe timp de iarna. Pe mine ma interesau satele din munti asa ca dupa ce m-am cazat, am plecat spre Metsovo.

Metsovo sau”Aminciu” in aromana, se afla situat la o altitudine de 1100 m. Este un sat turistic, iar daca in urma cu 100 de ani locuitorii de acolo erau cu preponderenta mestesugari astazi situatia este total schimbata, tot satul fiind plin de hoteluri, restaurante si taverne. Aminciu a fost capitala Principatului de Pind, stat autonom, creat cu sprijinul Italiei, în regiunea de nord-vest a Greciei şi sudul Iugoslaviei. Din fericire, majoritatea locuitorilor vorbesc destul de bine limba aromana asa ca indiferent in ce restaurant, magazin sau hotel intri te poti intelege destul de bine cu ei in aromana, dar refuza sa vorbeasca despre trecut, mai ales cu unul care vine din Romania.

In privinta tineretului din Aminciu situatia este sumbra, cu greu mai poti gasi un tanar care sa-ti vorbeasca limba aromana

In urma cu doi ani am mai fost pe aici cu un grup de aromani iar un batran din grupul nostru a inceput sa cante o veche doina armaneasca care ii blesteama pe greci, insa am fost rugati sa cantam mai incet ca nu cumva sa fim auziti si sa-i „suparam pe fratii nostri Greci”.

Samarina

Samarina este situat la o altitudine de 1500m. Este cea mai inalta asezare din Grecia in apropierea muntelui Smolikas, (Smolcu in aromana). Cu o altitudine de 2637m, este al doilea munte ca inaltime din Grecia dupa Olimp.

Asezarea este renumita datorita biserici cu hramul Sf. Maria din altarul careia creste un pin care strapunge acoperisul. Si aici majoritatea satenilor vorbesc aromana, insa doar cei trecuti de 40 de ani, fiindca tinerii din acest sat in proportie de 95% nu mai stiu limba aromana. Daca in urma cu 100 de ani puteai sa numeri pe degete satenii care cunosteau si limba greaca, in present situatia tinde sa se inverseze si ma intreb cati dintre sateni vor mai vorbi limba aromana peste inca 100 de ani. Samarina este satul natal al lui Alcibiade Diamandi, Nicola Matussi, lideri ai Principatului de Pind si al poetului Zicu Araia.

Avdela

Avdela, un satuc pitoresc asezat in partea sudica a masivului Smolikas (Smolcu) la altitudinea de 1300m este un satuc pitoresc si cu oameni deosebiti. Am ajuns in acest sat din greseala, de fapt eu vroiam sa merg in Perivoli, dar din cauza intunericului si a serpentinelor am gresit drumul si ajuns in acest sat.

Nu am vazut la intrare tablita cu numele satului si prin urmare nu stiam unde ma aflu, asa ca am intrebat doi trecatori unde sunt. Dupa ce mi-au privit cu atentie numarul de inmatriculare de la masina, unul dintre ei care avea in jur de 70 de ani m-a surprins vorbindu-mi in LIMBA ROMANA, era unul din fosti elevi ai scoli Romanesti din Avdela.

Scoala primara din Avdela a fost infiintata de catre Apostol Margarit in 1867 si a rezistat pana in 1947 cand Ana Pauker a taiat fondurile destinate acestor scoli, Avdela a fost si este un centru filo-roman din Epir. Satul a fost incendiat in 1905 de catre trupele de andarti greci care doreau sa distruga acest cuib de romanism. Avdela este satul natal al fratilor Manakia, primi fotografi si cineasti din peninsula Balcanica si al celebrului Tache Papahagi, lingingvist, etnograf şi folclorist roman de origine aromana.

Una dintre tavernele din centrul acestui sat este detinuta de catre rudele lui Tache Papahagi iar printre angajati lor am intalnit si doua romance din Iasi.

Perivoli

Am ajuns in Perivoli seara tarziu (ora 23.00) insa piata centrala era plina de oameni. Ne-am asezat la masa la o taverna si am tras cu urechea la discutiile mesenilor din jur. Din pacate toti vorbeau limba greaca. Barmanului i-am vorbit in aromana si i-am spus ca nu vorbesc greceste si ca dorim cate o cafea. Acesta a parut ca intelege ce i-am spus si a plecat. Dupa 10 minute ne-a adus cafeaua un domn in varsta care a inceput sa ne descoasa intrebandu-ma de aromanii din Romania si de rudele lui de la Bucuresti. Telefonul fara fir a functionat destul de bine si m-am trezit inconjurat de aromanii care erau dornici sa auda vesti din Romania.

La plecare, intr-un magazin pentru cumparaturi, am intrat in vorba cu cei de acolo. Erau curiosi de unde stiu sa vorbesc asa de bine armaneste (aromana mea este destul de ruginita), iar vanzatorul ne-a spus ca tatal sau a stat o perioada in Romania, la Ploiesti, si ca a fost partizan. Am mimat salutul legionar iar acesta a dat din cap in semn ca DA.

Perivoli, la fel ca celelalte sate de aromani (exceptand Aminciu) este locuit doar pe perioada verii, iarna raman doar 4-5 locuitori de caraula, asta datorita zapezilor abundente care acopera satele din munti cat si nevoii de pasuni pentru turmele de oi. Si aici foarte putini tineri mai vorbesc aromana si fara sa vreau mi-a venit in minte cartea lui Ionel Zeana, „Vulturii Pindului”, in care autorul spune ca in urama cu 100 de ani prin aceste locuri nu era picior de grec, iar sateni care stiau limba greaca se puteau numara pe degetele de la maini. Acum ma gandesc ca peste inca 100 de ani vom putea sa-i numaram pe degetele de la maini pe aromanii care mai vorbesc Armaneste.

Aminciu – Un sat de aromâni din Grecia

o poveste de Eva Iova

Metsovo (Aminciu, pe numele lui armanesc) e una din cele mai frumoase sate montane din Grecia. Nu stiam asta pana acum cateva saptamani, cand am avut ocazia sa vizitez pentru prima data aceasta statiune. Aflam din lecturi ca in Macedonia greceasca traiesc rasfirati multi aromani, care insa nu au scoala, nici gradinita si nici drepturi minoritare. Cand am fost acolo era o zi de duminica. Oamenii tocmai ieseau de la slujba si nu se grabeau acasa, ci stateau pe lavita sau in grupulete in piata centrala si discutau. Batranii in aromana… In piata sunt doua feluri de oameni. Cu totul si cu totul diferiti. Printre numerosii turisti, mai ales greci, pot fi vazuti niste batranei, stand pe lavita din fata bisericii, sprijinindu-se in cate un carlig de lemn, cu manerul asemeni unui sarpe incovoiat. Asezandu-ne langa ei, i-am intrebat daca sunt aromani: „Nie! Tuts him armani!”, a fost raspunsul. Sotul meu, care vorbeste bine aromana a intrat in vorba cu ei, iar eu, impreuna cu parintele Becan, am dat numai din cap bucurandu-ne ca intelegem aproape tot ce se „zburaste” (vorbeste) langa noi. Aminciu se gaseste pe soseaua care leaga Ioannina de Trikala, cuibarit in uriasii munti ai Pindului. Daca parasesti drumul principal si cobori pe ulitele inguste, observi imediat peretii impunatori de piatra ai caselor, lemnaria lucrata cu mare mestesug, gospodariile ingrijite. Iar cand te dai jos din masina si auzi graiul localnicilor, ai senzatia ca ai ajuns acasa: mai toti sunt vlahi care nu si-au uitat inca limba, traditiile si nici obarsia. Majoritatea amincenilor sunt pastori, pe vremuri avand turme de zeci de mii de oi, raspandite in toti muntii din jur, dar azi a scazut mult si numarul oilor. Satul are 3.500 de suflete, cu catunele dimprejur ajunge pana la 5.000. Azi pastorii de odinioara au devenit hotelieri, proprietari de restaurante sau comercianti de vin si branza, pentru miile de turisti care viziteaza statiunea. Cu mic cu mare, mai toti vlahii de aici asteapta cu nerabdare venirea iernii, cand grecii iau localitatea cu asalt. La 1.200 de metri altitudine, pe versantii Pindului, zapezile de doi metri nu sunt nici acum un lucru rar. Aminciu este un sat foarte activ, in care aromanii au profitat la maximum de potentialul turistic al zonei si au investit in infrastructura si servicii. Fiecare amincean are macar o ruda indepartata in Romania. „Noi aua (aici) tust zburam vlaheshte!”, incearca sa ne convinga proprietarul unui restaurant, care ne-a spus ca are rude in Constanta. Nu numai ei vin des in Romania, ci si romanii ii viziteaza de multe ori la ei acasa. Dar, din pacate, tinerii si copii din sat nu mai stiu bine sa vorbeasca in aromana, ne-a mai marturisit proprietarul restaurantului in care am mancat cea mai buna friptura de miel din viata mea.

AMINCIU

o poveste de Nicu Baturi

Am citit discutiile de pe forum si pot afirma ca parerile sunt impartite , asa cum si era normal sa se intample…asa si eu,cu unele lucruri sunt de acord,cu altele nu…ma rog….Tocmai m-am intors din Grecia, din Saruna(Salonic) , unde pot spune ca am fost abordat pe strada de o domnisoara careia i s-a parut ca intelege limba pe care o vorbeam noi in grupul nostru, vorbeam limba romana ! Noi stiind motivul pentru care ne abordeaza , am inceput o conversatie cu ea in dialectul aroman. Atunci a exclamat ca ne intelege perfect. Fireste,vorbeam aceeasi limba! Aveam accente diferite dar ne intelegeam perfect. Cu aceeasi ocazie am vizitat si oraselul Aminciu (Metsovo) care este situat in muntii Pindului,in regiunea Ianina. Acolo am constat cu enorma bucurie ca absolut toata lumea vorbeste aromana. Cei in varsta vorbesc cursiv iar cei tineri inteleg destul de bine dar vorbesc cu greutate, nu au exercitiu. Un lucru care nu mi-a picat bine a fost faptul ca cei de acolo ,nu par entuziasmati ca si-au gasit niste semeni,ca vorbim absolut aceeasi limba,marea majoritate sunt destul de pasivi vis a vis de acest lucru. Isi dau seama imediat dupa primul schimb de cuvinte ca suntem din Romania dar raman insesibili la acest lucru. Unii dintre ei mi-au spus ca au fost in Romania si ca au vorbit in limba lor si nu au fost intelesi,normal ca nu!In Romania se vorbeste limba romana moderna, literara si ei au vorbit in dialectul aroman arhaic. Mi-au spus ca pe mine ma inteleg dar pe cei pe care i-au intalnit in Bucuresti, nu! Poate habar nu au ca eu am vorbit cu ei in aromana sau dupa cum spun ei in vlaha si ca pe teritoriul Romaniei se vorbeste o alta limba pe care ei nu o inteleg,care este romana. Intentionez sa mai merg odata in Metsovo , sa stau cateva zile ca sa pot simti adevaratul puls aroman de acolo, poate imi voi schimba impresia despre aromanii de acolo… si daca nu voi reusi asta, ma voi multumi sa iau masa zilnic la una din tavernele de acolo, fac niste cotlete de miel BESTIALE!!!

2 thoughts on “Pirmithi dit hoari armâneşţâ

  1. dar si in alte localitati din din frumoasa GRECIE se vorbeste armaneste,de exemplu: in VERIA,SELIA ,FLORINA LIDVEZI etc, eu si sotul meu,ne-am inteles foarte bine, mai ales ca la origine sunt virghiana,bunicii din ambele parti ,fiind nascuti,crescuti acolo,iar dupa anii 30 au venit in ROMANIA.armanii de-acolo au fost foarte entuziasmati de noi,iar in anul urmator cand am fost din nou am fost primiti cu caldura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s