Giovanni Lucio, De regno Dalmatiae et Croatiae libri sex, 1666 (cuvinte și expresii românești)

Giovanni Lucio, De regno Dalmatiae et Croatiae libri sex, 1666 (cuvinte și expresii românești).

Anunțuri

Comuna Giuvarasti – o poveste aromana

Localitatea Giuvarasti este amplasata in sudul judetului Olt, pe malul drept al raului Olt, la limita cu judetul Telorman.
Vecinii sunt reprezentati, la nord localitatea Izbiceni, la sud satul Moldoveni, la vest de satul Ursa, iar la est de valea Oltului care o desparte de localitatea Brundu din judetul Telorman.
Traditia locala arata ca denumirea comunei vine de la fostii proprietari ai mosiei si anume familia Giuvara. Pe harta din 1835 apare sub forma Jovarasti, cartografii rusi redand prin „J” grupul „GI”…”DJ”
Aromanul Iamandi Giuvara a fost paharnic la curtea domneasca si a avut posibilitatea sa stranga mult aur, iar la un moment dat sa ceara Domnului mosia in schimbul aurului de care acesta avea nevoie pentru plata tributului fata de Poarta. In acest fel Iamandi Giuvara obtine mosia Giuvarasti unde si-a construit si un conac ale carui ruine au dainuit pana in 1923. Conacul a fost situate pe locul unde se aflau vaile satului, loc numit si astazi „La Curte”. Instarindu-se Iamandi se ridica la rang de boier si incepe sa se amestece in politica cu turcii, fapt ce il nemultumeste pe Voda si cauta sa-l elimine. Iamandi afla si paraseste aceste locuri plecand spre Moldova, dar in comuna Cozia este prins si dus in Bulgaria unde la Silistra este spanzurat impreuna cu sotia si doi baieti mai mari. Copilul cel mai mic, al treilea, este luat de turci si ajunge ofiter in armata turca. De la Iamandi Giuvara, mosia a ajuns in stapanirea unui fost arnaut Polcovnicul si apoi trece la fratele lui Iamandi, Gheorghe Giuvara care construieste si biserica din 1857, biserica ce a avut pe ea inscriptia cu numele Gheorghe Giuvara. Dupa moartea acestuia, urmasii au vandut mosia in 1887 principesei Ecaterina Plagina care a stapanit-o prin arendasii sai pana in 1920 cand mosia a fost expropiata. Ultimul arendas cunoscut a fost Radu Ivanescu din Corabia.

Partea de sat cunoscuta sub denumirea de Fundul Voinicului exista din 1883, ca sat aparte, avand 86 gospodarii si este administrate de un vornic de unde ii vine si denumirea. Prima scoala a luat fiinta in anul 1890 intr-o casa particulara in care va locui mai tarziu Iancu Giuvarasteanu, un fiu al unuia din familia Giuvara.
In anul 1905, scoala se muta intr-un local construit in partea de vest a satului unde va functiona pana in 1916 cans se construieste localul din centrul comunei, unde astazi functioneaza Gradinita Giuvarasti. Din contributia voluntara a cetatenilor in toamna anului 1966 a inceput construirea unui local nou prevazut cu 4 Sali de clasa, laborator si cancelarie. Acestuia i s-au adaugat in 1968-1969 inca 4 sali de clasa. Un numar tot mai mare de absolventi ai acestei scolii isi continua studiile la liceele si scolole profesionale din orasele apropiate iar unii dintre ei urmeaza invatamantul superior. De mentionat ca majoritatea dascalilor care invata astazi copii satului, sunt din comuna.

Biserica grecească din Calafat – o reparaţie istorică

„Izvorul Tămăduirii” – Biserica aromânilor din Calafat

Ctitorii bisericii

În conştiinţa oamenilor locului Biserica „Izvorului Tămăduirii” este cunoscută şi ca fiind Biserica Grecească.
Mormântul din curtea bisericii şi pisania de la intrarea în sfântul lăcaş menţionează că aceasta a fost ctitorită de Hagi Panait Theodoru.
Hagi Panait Theodoru era dintr-o familie de vechi neguţători şi oameni ai mării, cutreierase lumea în lung şi lat, făcuse danii aşezămintelor mănăstireşti de la Athos, ajunsese în pelerinaj chiar şi la Ierusalim şi înzestrase cu odoare de preţ biserica cea mare, cea elenă din Brăila, în al cărui port ajungea cam din doi în doi ani, descărcând mărfuri din Orient şi luând grâne de Bărăgan. Documente aflate în arhivele bisericii dovedesc faptul că era un om cucernic, care prin daniile sale ajutase la clădirea, începută în 1869, a Sfintei Biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Piaţa Mare, Ştirbei Vodă, a Calafatului. Donase, de asemenea, în aprilie 1870, bisericii cu hramul Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril din Craiova, icoana „Izvorul Tămăduirii” împreună cu două sfeşnice împărăteşti de alamă.

Un hrisov atesta chiar că este cavaler de Rhodos, titlu de nobleţe echivalând ce al Cavalerilor de Malta.
După cum şi numele o spune, Hagi Panait Theodoru era aromân, născut în Epir. În munţii Pindului şi în văile Epirului din Grecia erau foarte multe sate locuite de aromâni, care după înrăutăţirea bruscă a situaţiei lor politice în 1822, au început să plece din acele locuri aşezând-se cu predilecţie în localităţi de pe malul Dunării în Ţara Românească, dar şi în interiorul ei.
Există în biserică icoana hramului pe care este însemnarea: „Această sfântă icoană s-au făcut cu cheltuiala mea, chir Panait Theodoru, 1834 mai, 26”. Însemnarea este ca şi altele de pe aceeaşi icoană, cu litere chirilice, dovadă că şi în casa ctitorului se vorbea româneşte şi se cultiva scrierea chirilică.
Viaţa spirituală a orăşelului a beneficiat precumpănitor de aportul unor personalităţi locale ale aromânilor numiţi pe atunci greci, fiindcă majoritatea erau născuţi şi proveneau din acea zonă.


Fiica lui Hagi Panait Theodoru şi a soţiei sale Ana, Theodora Theodoris, avea să rămână pe pământ românesc, devenind după căsătoria cu Mihalache Coandă, Theodora Coandă – Coana Riţa pentru localnici, lumea de la Craiova, Calafat, Perişor, locuri în care şi-a petrecut viaţa alături de soţul său. Au avut împreună o casă plină de bucurii şi de copii, trei băieţi şi tot atâtea fete. Constantin Coandă, întâiul născut al familiei Coandă, viitor geneeral de corp de armată, ministru în mai multe rânduri şi Preşedinte de senat, avea să fie tatăl lui Henri Coandă, savantul român de renume mondial, de numele căruia se leagă începuturile celei mai spectaculoase cuceriri din zilele noastre, aviaţia cu reacţie, ce avea să deschidă orizonturile strălucitoare ale cuceririi cosmosului.
Portretele ctitorilor, Hagi Panait Theodoru şi soţia sa Ana Theodoris, două lucrări de mare valoare artistică realizate la Viena şi având dimensiuni impresionante, străjuiesc de o parte şi de alta maiestuoasa intrare în biserică. Orice muzeu din lume ar fi mândru să le găzduiască, dar numai aci, în biserica ctitorită de ei, chipurile lor capătă aureolă de sfinţi.
Alături de portretele lor, săpate pe două plăci de marmură, stau numele celor care prin danii generoase au contribuit la ridicarea bisericii. Sunt aici nume de rezonanţă pentru Calafat, rostite şi acum cu respect, care au contribuit la dezvoltarea edilitară şi la înflorirea vieţii economice şi spirituale a urbei: Theodoros D. Faragos, Mateos Z. Ioanidis, Constantinos Dim Arsseni, Nicolaos Maria Lazais, Ştefan Al. Nicolaidis, Mix X. Teodorous, Panait Teodoru, Nicolas Kumps, George Zuroglos, Dim Arsseni (străbunicul scriitoarei Florentza Georgetta Marincu) Lazaros Dumitriu, Panag Harocopos, Georgios K. Kontas, Andreas Micopulos, Atanasios Nicolaidis, Naum Dimitriadis, Constantin Hristodolu, Stamatos Pantazi şi alţii.

Istoria bisericii Hagi Enuş din Craiova

04_genealogii_copy8Celor mai multi craioveni le este binecunoscuta Biserica „Hagi Enus”, de pe strada A.I. Cuza, putini stiu istoria acesteia, si mai putini stiu ca ea poarta numele negustorului aroman, Hagi Costa Petru zis si Enus.

Biserica a fost construita intre anii 1792 – 1800, dar vechimea ei este mai mare decat cea trecuta in pisanie, lacasul fiind ridicat pe ruinele altuia mai vechi. A fost reparata in mai multe rânduri, iar in 1941, la insistenta preotului Balasa, i-a fost refacuta pictura.

În 1821, Hagi Enus l-a imprumutat pe slugerul Tudor Vladimirescu, ce „ridicase tara“, contribuind cu bani la mersul revolutiei: „Inscrisei supt semnatura slugerului Theodor, coprinzator ca lei 4.953 am primit de la chir Hagi Enus, pentru trebuinta cheltuielilor norodului tarii, ce este ridicat spre folosul de obste a toata tara, care bani si vreme cuviincioasa sa aiba a-i raspunde (restitui – n.r.) fara nici un cuvânt“.

GENEALOGIE

Fratele lui Hagi-Enus, serdarul Polihronie Costa Nan, a avut o fiica, Anghelichia, casatorita cu Dimitrie Carianopol. Acesta din urma era fiul lui Hrisi Tisameno si al unei doamne Carianopol, al carei nume l-a mostenit. Onomastica indica origini grecesti sau, in orice caz, sud-dunarene, ca pentru atatia dintre boierii si negustorii Olteniei si nu numai. Dimitrie Carianopol si Anghelichia au avut un fiu, Constantin, casatorit cu Eufimia Plesia, si o fiica, Ana, devenita sotia lui Iorgu Caletzianu, cu mosie si conac la Tamburesti (jud.Dolj), pe malul Jiului. Iorgu Caletzianu – a carui familie isi avea obarsia in satul cu nume pitoresc „Cacaleti” – era fiul acelui capitan al lui Tudor Vladimirescu care a pastrat steagul rasculatilor.
Dimitrie Carianopol a avut trei fii si doua fiice: Alexandru, casatorit cu o vara primara a sa, Angela Plesia, avand o fiica, Dora; Constanta, devenita sotia colonelului Mihail Goruneanu; Gheorghe, medic – supranumit „tucar” (Zucker – zahar, in limba germana) -, necasatorit; Ionel, avocat; Margareta – casatorita cu Anton Marascu, unchiul regizorului Tudor Marascu. Dora Carianopol a fost casatorita mai intai cu Constantin Chintescu, proprietarul vechiului conac – monument istoric de la Cotofeni (jud. Dolj) si, dupa divortul de el, cu Marcel Olteanu, fiul cunoscutului general cu acelasi nume, care descindea dintr-o sora a lui Petru Maior. Impozanta casa Carianopol din Craiova, construita dupa planurile arhitectului Petre Antonescu, invecinata cu vechea casa a familiei Plesia, cu care se inrudea de mai multe ori, adaposteste Centrul Militar al judetului Dolj.
Ana Carianopol a avut din casatoria sa cu Iorgu Caletzianu, un fiu, Constantin – casatorit cu Marioara Davidescu, si o fiica, Maria, casatorita Mitescu. Din legatura neoficializata cu un Teohari, Ana Carianopol a avut si o fiica, Elena, casatorita cu omul politic liberal George (Gogu) C. Cantacuzino (1845 – 1898), personajul cu bustul din Gradina Icoanei care a dat si numele pietei alaturate.

Şcoala de Artă din Craiova, înfiinţată de aromâni

93841maxim-copy1Şcoala de artă Cornetti este  situată în oraşul Craiova.  Şcoala a fost fondată în jurul anului 1911 şi este activă şi astăzi.

Fondatorii acestei şcoli au fost Elena şi Elefterie Cornetti care au donat averea lor Primăriei Municipiului Craiova motivul fiind înfiinţarea unei şcoli de muzică. Astfel în jurul toamnei anului 1911, Şcoala de Muzică ,,Elefterie şi Elena Cornetti” se deschide. La început în şcoală existau doar câteva clase alături de puţinii profesori existenţi în acea vreme, pe măsură ce timpul a curs, Şcoala de artă Cornetti şi-a dezvoltat aria de acoperire, aceasta având ca profile adiţionale coregrafia, fotografia chiar şi cinematografia aceast fapt crescându-i numărul de elevi. 

Elena Conetti  a fost fiica boierului aromân Marcu Zisu.

Elefterie Cornetti se trage dintr-o familie de vlahi din Serbia, insa rudele sale se aflau în România încă din 1729, acest lucru este dovedit prin actul de proprietate al moşiei Cornetu care datează încă din acest timp. Pentru a clasifica cazul moşiei Olari din actul de căsătorie lui Elefterie Cornetti cu Elena M. Zisu rezultă că locul naşterii sale este în Craiova,părinţi fiind Ecaterina şi Craciunu Ivanovici.

Înfiinţată în 1911, Şcoala de Artă „Cornetti“ are în prezent aproximativ 400 de elevi înscrişi la 21 de discipline de studiu, între care se numără canto, pian, vioară şi muzică instrumentală, pictură, grafică, sculptură, artă cinematografică, teatru, dans clasic, balet contemporan, dans modern şi dansuri populare. Printre elevii consacraţi ai şcolii se numără Marius Panduru, absolvent al cursului de artă cinematografică. Acesta a obţinut nenumărate premii la festivalurile din Munchen, Cannes sau Karlovivary pentru imaginea scurtmetrajelor „17 minute de întârziere“, „Eclipsa“ sau „Marfa şi banii“, în regia lui Cristi Puiu.

PALATUL DIN INIMA CRAIOVEI, DONATIE AROMANA

 Palatul lui Dinu Mihail din Craiova este o adevãratã bijuterie arhitecturalã ce dateazã de la începutul secolului al XX-lea. Din 1954 a devenit sediul Muzeului de Artã din Bãnia Craiovei.

71075maximFiul lui Nicolae Mihail – roman-macedonean devenit cãmãtar în Craiova pe la 1860 si unul dintre cei mai mari proprietari funciari din tarã – Constantin Dinu Mihail (1837-1908) primea la moartea tatãlui sãu o avere de peste 100 000 de pogoane de pãmânt si o datorie echivalentã cu valoarea mosiilor. Douãzeci de ani mai târziu, datoriile erau plãtite din venituri, iar fiul fostului cãmãtar era al doilea om ca bogãtie din România, dupã primul ministru Gh. Grigore Cantacuzino, zis Nababul, proprietarul celei mai mari averi funciare din România. Detinea mai multe resedinte: în Bucuresti pe Calea Victoriei, la Floresti (Prahova), Castelul Zamora din Busteni etc. Fãcând studii la Viena, Dinu a cumpãrat cu ajutorul surorii sale, Elena, si a cumnatului sãu, Constantin Dumba, care detineau unul din cele mai mari magazine de artã din Europa, o valoroasã colectie de picturã universalã, care e astãzi în patrimoniul Muzeului de Artã din Craiova.

Întors de la Viena unde se cãsãtorise Matilda Spiro, fiica unui aroman sãrac, elevatul Dinu administreazã cu grijã proprietãtile funciare ale tatãlui sãu, le sporeste si reuseste sã achite toate datoriile si ipotecile de la Creditul Agricol. Devine unul dintre cei mai mari proprietari funciari din România, cumpãrând mosii în toatã tara (în Dolj, Gorj, Mehedinti, Romanati, Teleorman, Ilfov, Tecuci)

În centrul Craiovei îsi doreste o resedintã demnã de pozitia sa socialã si apeleazã la cei mai buni specialisti strãini. Arhitectul Curtii Regale, Paul Gottereau, a realizat planurile constructiei, ridicatã în perioada 1900-1907 sub supravegherea arhitectului italian Constantino Cichi. Construit în stilul academismului francez, cu elemente arhitecturale ce apartin barocului târziu, palatul este remarcabil atât prin bogata arhitecturã exterioarã (ancadramentele ferestrelor, ornamentele fatadelor, lucrãrile de feronerie ale balcoanelor, patru coloane adosate etajului I, al corpului central decrosat, loggia centralã de pe fatada sudicã a palatului, acoperisul mansardei), cât si prin amenajãrile interioare realizate din materiale de cea mai bunã calitate: scara de onoare din marmurã de Carrara, candelabre din cristal de Murano, oglinzi venetiene, stucatura auritã, plafoane pictate, pereti tapisati cu mãtase de Lyon, luminatoarelr cu vitralii, plafoanele din lemn sculptat, lambriurile si parchetele deosebite, diferitele sculpturi.

Trei dintre tablourile lui C. Fasting, reprezentându-i pe Dinu Mihail si pe cei doi fii ai sãi, Jean si Nicolae, puteau fi observate în holul palatului, iar la capãtul scãrii centrale se afla bustul lui Dinu Mihail, deasupra cãruia era gravatã inscriptia de inaugurare a palatului: „Aceastã clãdire s-a ridicat în anii 1900-1907 de cãtre Constantin N. Mihail si s-a inaugurat la anul 1909 de fiii sãi Nicolae si Ioan“. Încã de la început, resedinta a fost prevãzutã cu instalatie electricã si încãlzire centralã.

palatMostenitorii Dinu Mihail nu a apucat sã-si inaugureze somptuosul palat, la sfârsitul anului 1907 s-a îmbolnãvit, murind în iunie anul urmãtor. Cei doi fii ai sãi, Nicolae si Jean Mihail, au inaugurat palatul în 1909, dupã cum rezultã din placa comemorativã, aflatã la capãtul scãrii de onoare. Fiul cel mare al lui Dinu Mihail, Nicolae (1873-1918) a trãit mult timp în Franta, unde a si murit. Fiul cel mic, Jean Mihail (nãscut la Craiova la 16 noiembrie 1876 si decedat în acelasi oras la 28 februarie 1936) a mostenit întreaga avere funciarã si imobiliarã a tatãlui. Pe lângã averea aceasta, Jean Mihail mostenea împreunã cu fratele sãu Nicolae bunurile altor trei rude, (Generalul Androcle Fotino, cãsãtorit cu sora tatãlui lor Aretia, le lãsase în 1901 casa din Bucuresti si averea sa, mãtusa dupã mamã, Maria Coloni le lãsase mosia de la Deveselu, jud. Olt cu 2000 ha. si vila de aici, Elena Dumba, cealaltã mãtusã dupã tatã, le lãsase colectia de tablouri si casa din Craiova). Toate acestea au intrat în posesia lui Jean Mihail dupã moartea fratelui sãu în 1918.

O fire retrasã, Jean Mihail a fost vizitat doar în 1913 de regele Carol I si de regina Elisabeta, veniti la Craiova cu ocazia inaugurãrii Monumentului Independentei. În timpul celui de-al doilea rãzboi balcanic, în vara anului 1913, regele Carol I a locuit pentru scurt timp la palat. Apoi, în 1915, regele Ferdinand, când a fãcut o vizitã la Craiova. În timpul primului rãzboi mondial, când parte din teritoriul României a fost ocupat de Puterile Centrale, în palat a functionat sediul Comandaturii Germane pentru Oltenia. Trebuie amintit faptul cã atunci nu a fost furat nimic si nici nu au fost distrugeri.   

poza_pag_4Prin testament, Jean Mihail a lãsat întreaga avere statului, cerând înfiintarea unei fundatii care sã-i poarte numele si sã-i administreze toate bunurile. Fundatia Culturalã „Jean C. Mihail“ a fost înfiintatã la 1 septembrie 1936, devenind proprietara palatului din centrul Craiovei si a celorlalte bunuri rãmase de la familia Mihail. Scopul Fundatiei era lichidarea mosiilor prin vinderea pãmântului cãtre tãrani si înfiintarea de scoli, cãmine culturale si biblioteci sãtesti. Executorul testamentar al lui Jean C. Mihail, doctorul Constantin Angelescu a dorit ca în palatal de la Craiova sã se înfiinteze un muzeu al Olteniei, în care sã figureze si colectia sa de tablouri si monede. Dupã 1936: locuit de presedintele Poloniei, de Tito, de sovietici Dupã moartea lui Jean Mihail palatul a fost închis, fiind vremelnic folosit de statul roman pentru gãzduirea unor oaspeti de seamã. În 1939, dupã înfrângerea Poloniei, seful Cartierului General al armatei poloneze, maresalul Eduard Smigly-Ryds, a fost gãzduit la palat între 19 septembrie si 5 octombrie, iar mai târziu, între 5 noiembrie si 24 decembrie, în palat a fost gãzduit presedintele Poloniei, Ignacy Moscicki, cu familia si suita sa. Desi se refugiaserã în România, în urma atacãrii statului polonez de cãtre trupele Germaniei hitleriste, gãsind aici un adãpost temporar, insistentele lui Hitler ca personalitãtile politice poloneze sã le fie predate au determinat statul român sã sprijine organizarea refugierii acestora (prin Iugoslavia si Grecia) la Londra.

Ca o ironie a sortii, la sfârsitul verii anului 1940, în palat au avut loc tratativele româno-bulgare, în urma cãrora, la 7 septembrie, tara noastrã a cedat Bulgariei Cadrilaterul. Între 24 si31 octombrie 1943, palatul a gãzduit expozitia „Sãptãmâna Olteniei“, patronatã de regale Mihai si inauguratã de maresalul Ion Antonescu. Cu aceastã ocazie, craiovenii au putut sã vadã pentru prima datã palatul, care a stat închis atât în timpul vietii lui Jean Mihail cât si dupã moartea sa.

Din septembrie 1944, la palat s-a instalat sediul Comandamentului sovietic al armatei a 53-a, care fãcea parte din Frontul ucrainean, condus de generalul Manakarov.  În toamna aceluiasi an, la resedinta lui Jean Mihail a locuit timp de trei sãptãmâni Iosif Broz Tito; atunci, în septembrie 1944, s-a încheiat Acordul dintre Comitetul National de Eliberarea Iugoslaviei si Frontul Patriei din Bulgaria, acord prin care rãzboiul dintre Iugoslavia si Bulgaria înceta, iar trupele bulgare participau la lupta împotriva trupelor hitleriste de pe teritoriul Iugoslaviei. Iosif Broz Tito a condus de la palat operatiunile de eliberare ale Belgradului, încheiate cu succes la 20 octombrie 1944.  Dupã aceastã datã, palatul a adãpostit diverse institutii, iar din 1954 a gãzduit sediul Muzeului de Artã al Craiovei.