Rădăcinile aromâne ale Regilor României

Am plecat în această cautare nebună de la două familii: Basarabii şi Muşatini, întemeietorii Ţărilor Române, familii pe care le consider de origine sud-dunăreană, aromână. Nu am luat in calcul sursele istorice naţionale, ci mai degrabă am apelat la ceea ce au spus alţii despre cele două familii.

Astfel, istoricul ceh Wilhelm Tomaschek, afirma că Basarabii sunt urmaşi ai unuia din triburile trace din Peninsula Balcanică, bessii (trib care este considerat unul din strămoşii aromânilor). Conform lui Tomaschek, bessi aceştia au fost romanizaţi ca toate celelalte triburi tracice sud-dunărene şi aveau capitala la Bassapara, în munţii Rodope.  Prin secolul al VII-lea, bessi ar fi trecut în nordul Dunării, contribuind la prosperarea elementului romanic de aici.

În privinţa Muşatinilor, numele acestora spune multe – Bogdan Muşat (frumos, în aromână), era văr primar cu Basarab I, deci dacă admitem teoria lui Tomaschek si aceştia sunt de origine sud-dunăreană.

Majoritatea istoricilor români au pierdut din vedere acest aspect, încercând să explice autohtonitatea celor două familii, chiar şi Nicolae Iorga a ajuns la un moment dat să admită existenţa unei posibile origini cumane a Basarabilor şi Muşatinilor şi nu a acordat mare importanţă unui element pe cât de banal pe atât de esenţial în cercetare: cuvântul MUŞAT, existent în aromână, echivalentul cuvântului FRUMOS în limba română.

Dar, ce legătură au Basarabii şi Muşatinii cu dinastia de Hohenzollern?

Cercetătorii englezi au ajuns la următoarea concluzie: „The deposed current Royal Family of Romania, contrary to common misconceptions and despite of the country having lost its independence for at least a few centuries to the Ottoman Empire, descends from earlier indigenous monarchs of Danubian principalities, both Moldavia and Valachia, as well as from AsenTsars of Vlachs (the Second Bulgarian Empire) and from several Emperors of „Romania” who ruled in Constantinople, whether Byzantine or Latin Emperors.”

Scholars have traced several such bloodlines in their ancestry. Below a sketch of such lineages

Descent from the Basaraba of Valachia

Alte dovezi privind originea aromână a regilor României, într-o altă postare

Va urma….

Anunțuri

12 thoughts on “Rădăcinile aromâne ale Regilor României

  1. Buna ziua,
    si eu sunt un sustinator al fratilor aromani (sunt casatorit cu o aromana), dar consider ca exagerarile in a-i transforma in aromani pe toti cei care au facut ceva in istoria trecuta poate fi mai mult daunatoare.Nu stiu cine-i Tomaschek, cat de bine documentat e, dar da dovada de naivitate. Chiar si Iorga a notat pe una din cartile sale, referindu-se la Basarab;”NUMELE E CUMAN, FARA INDOIALA. Oare numai numele?”. Deci despre Basarab am scris si eu: http://silviumacrineanu.wordpress.com/2010/09/28/despre-basarab-i-si-suparatorul-sau-nume-cuman/
    si altii mai cititi decat mine.Cat despre legatura de sange intre Basarab si unul dintre Musatini, asta e trasa rau de par.Nici un istoric serios n-ar sustine asa ceva. Si fii atent cand spui ca „musat” este cuvant in aromana, pentru este cuvant si in romana veche, care semana f. mult cu aromana. Dovada ca la noi a ramas si ca prenume, sau nume de familie.Batranele satelor se duceau „sa la”, negrul mioritic era lai, peretele era mur, asta cu doar 100 de ani in urma! Frantuzirea si latinizarea fortata a romanei ne-a indepartat limbile. Citeste ce zice Gr. Ureche, despre ceilalti vlahi, de la sudul Dunarii, o sa te convingi ca diferentele erau mici, de vreme ce „daca stai o saptamana printre dansii ajungi sa te intelegi cu ei de minune”.
    Ar trebui citit si Neagu Djuvara, UN AROMAN CE FACE CINSTE ACESTEI NATII, referitor la Basarab.

  2. Silviu,
    asa cum am scris si in post aceasta este o teorie pe care EU o imbratisez, teorie pe care cercetatorii britanici au dezvoltat-o ceva mai mult reusind sa faca o legatura de sange intre Carol I, Basarab I si cum vom vedea in posturile urmatoare cu Petru si Asan, conducatorii imperiului Vlaho-Bulgar.
    Sunt de acord cu ceea ce spui ca diferentele erau mici intre nord-dunareni si sud-dunareni, nu neg faptul ca este postibil ca „Musat” sa fie chiar un cuvant al romanei comune (ex. Musatel, care inca mai exista, sau Frumusata, dar la fel de bine este posibl ca Musatinii sa fi fost sud-dunareni.
    In privinta lui Neagu Djuvara sunt perfect de acord cu tine, si chiar l+am citit, doar ca asta nu inseamna neaparat ca ii imbratisez toate teoriile.
    Numai bine!

  3. Si inca un lucru despre Basarab I – Regele maghiar Carol I l-a denumit in mod expres “Basarab infidelis Olacus noster” – „Basarab vlahul nostru necredincios”. De ce nu i-a spus cuman şi l+a transformat în vlah? Şi încă un lucru, Basarab I a transformat ceea ce se numea Cumania în Valahia? De ce ar fi făcut-o dacă era cuman?
    Sursa o poti gasi aici „Cumans and Tatars: Oriental military in the pre-Ottoman Balkans”, 1185-1365 de István Vásáry.

  4. Am avut onoarea sa discut la Susnievica, in Croatia cu niste istroromani. Si ei foloseau cuvantul „musat”. Se stie ca acestia au ajuns in peninsula Istria, veniti din Maramures. Nu au legatura cu aromanii, decat la fel de mult ca si restul romanilor nord-dunareni. Limba istroromana este cea mai apropiata de limba romana, doar cu unele tente de limba italiana si multe cuvinte din sarbo-croata. Deci cuvantul musat este comun atat romanilor nord-dunareni cat si aromanilor. Interesant este si faptul ca romanii sud-dunareni, timoceni adica, folosesc cuvantul „frumos”, deci limba romana este prezenta si la sud de Dunare.

  5. Andrei, multumesc pentru infrormatiile noi. In ce priveste cuvantul „musat”, asa cum am scris si mai sus, admit ca provine din romana comuna.

  6. Astept cu nerabdare postul cu legaturile de sange intre Asanesti(ultimul a murit pe la 1258, daca nu ma insel), si Basarab, cel de origine incerta, care vine la domnie undeva intre 1290-1310. Sunt curios cum a completat cineva genealogia lui Basarab, despre care nu se stie decat ca era fiul lui Thocomer.
    Si la fel de curios sunt cum i-au conectat istoricii englezi pe Bogdanestii Moldovei, cu Costea voievod (ALES DE BOIERI, DECI NU DE OS DOMNESC), cel ce pare a fi fost casatorit cu Musata, iar mai departe CHIAR cu Basarabii munteni!

  7. Salut. Mă bucur că am descoperit acest site şi sper să revin pe-aici mai des. Acum, nu vreau să sperii pe nimeni:) dar din câte ştiu Neagu Djuvara e mason şi eu aş fi sceptic în faţa afirmaţiilor oricărei persoane care aparţine unui ordin închis publicului, sau unei organizaţii care are propria agendă politică. Acum nu zic că e o conspiraţie mondială sau că trebuie să dăm vina pe masoni pt tot ce nu ne convine, nu cred în extratereştrii sau alte d’astea:) zic doar că prefer să fiu Sceptic – ăsta e cuvântul;) Am citit ce susţine domnia sa cu privire la originile cumane ale vechii noastre clase conducătoare şi tot ce pot spune e că dincolo de admirabila retorică (cu fraze clare, concise şi plăcute) totul e supoziţie. Sunt şi alţi istorici de acelaşi calibru care afirmă altceva, ca de ex Şerban Papacostea. Sau dacă ziceţi că dumnealui, fiind aromân, e subiectiv, vă recomand un articol academic scris de un american – îmi scapă numele – care cred că e o teză de doctorat: Căutaţi pe google The Vlach Connection. Nimeni – nici chiar Neagu Djuvara 🙂 – nu trebuie luat drept etalon. Chiar dacă teoria cumanilor e în trend (propagată prin mediile pasionaţilor de istorie) nu înseamnă că e automat adevărată.
    Şi muşat şi lai şi vrută (cu sensul de iubită) sunt cuvinte din româna veche. (Or mai fi şi altele, dar nu le cunosc). Noi de când cu fanarioţii, sau ca să ne debarasăm mai repede de influenţa lor, ne-am cam fandosit limba cu europenisme. (după ce, înainte ne-o cam slavizasem: n-am înţeles niciodată de ce). Aromânii n-au avut conducători sau formatori de opinie şcoliţi pe la Paris, de-asta cred eu că au păstrat limba română mai curată.
    Şi, amintindu-mi şi de cuvintele lui Petre Ţuţea despre aromâni, cred că avem multe de învăţat de la ei.
    O zi bună vă urez 🙂 !

  8. Salut,
    Razvane, ultimele teorii despre cum sunau limbile tracice sustin ca acestea ar fi facut parte din grupa limbilor slavo-baltice. Atunci „slavizarea” limbii n-ar mai fi un proces de altoi pe fondul latin (dac?), ci doar pastrarea fondului de cuvinte original al limbii. Poate asa s-ar explica mai usor sinteza slavo-romana sustinuta de istorici, adoptarea slavonei ca limba de cult, aparitia Taratului vlaho-bulgar si cate altele.
    Si faptul ca dupa unii avem 16% cuvinte slave in limba.
    Pacat ca nu s-au pastrat documente care sa ne lamureasca ce si cum.

  9. Este doar o teorie si nimic mai mult. Apar tot mai multe teorii visavis de originea unei limbi sau a unui popor. Adevarul este intotdeauna la mijloc, nu ar trebui sa luam de buna orice noua teorie aparuta. Daca am fii inruditi in vreun fel atat de ‘intim’ cu slavii, ne-am simtii mai apropiati de ei, dar noi ca popor, ne-am aflat intotdeauna intr-o continua contradictie cu ei, daca pot sa spun asa… In ce ma priveste, am dubii serioase in privinta acestei ipoteze a rudeniei limbilor tracice cu cele balto slavice. Continui sa cred ca limbile tracice erau mai degraba un fel de protolatina si implicit cred ca populatiile traco daco ilire erau inrudite cu romanii, dar este o teorie mult prea ampla ca sa poata fi dezbatuta aici si acum. Mi se pare insa mult mai verosimila sub toate aspectele, cultural, istoric, lingvistic, etc. Nu vreau sa intru intr-o polemica, dar din punctul meu de vedere, particica mea aromaneasca (ca si cea romaneasca) am perceput-o intotdeauna ca „latina”, atat sub aspectul originii tracice cat si al celei romane…

  10. este dificil sa te pronunti atata vreme cat documentele care sustin una sau alta din teorii sunt discontinui; am sa vin cu doua exemple care arata clar ca atunci cand cercetam un fragment nu putem face abstractie de intreg.(!) in india fiind am cumparat o carte de istoria indiei; cred ca este sngura carte de istorie in care am gasit inclusa descendentza popoarelor din inceputuri biblice; probabil ca stim cu totii despre keturan , sotia lui abraham cu care acesta a avut 7 copii carora nu le a lasat nimic mostenire si i a trimis catre est.etc.In aceasta istorie indiana am gasit marcat momentul cand triburile mediteraniene s au intalnit in asia centrala cu triburile de pastori extrem orientale care se depasau catre vest.toate triburile mediteraniene au refuzat lupta si s au intors din drumu;l lor . acestia sunt precursorii grecilor, hispanilor, celtilor.etc. singurii care au luptat cu cei venind din est a fost acest trib care ulterior s a numit ARIENI CARE IN SANSCRITA INSEWMNA cei demni de cinste .. aceasta tocmai datorita curajului dovedit. dupa confruntare tribul a trecut prin pasurile muntilor in nordul indiei devenind noii civilizatori al acestui subcontinent.ASTA REFERITOR LA ARIENI (acesta fiind unul din punctele exemplificatoare.)istoria si varsat lumii este de necuprins . sarcina noastra este sa o cercetam nu neaparat sa incercam sa o explicam, asa cum intelegem noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s