Şcoala de Artă din Craiova, înfiinţată de aromâni

93841maxim-copy1Şcoala de artă Cornetti este  situată în oraşul Craiova.  Şcoala a fost fondată în jurul anului 1911 şi este activă şi astăzi.

Fondatorii acestei şcoli au fost Elena şi Elefterie Cornetti care au donat averea lor Primăriei Municipiului Craiova motivul fiind înfiinţarea unei şcoli de muzică. Astfel în jurul toamnei anului 1911, Şcoala de Muzică ,,Elefterie şi Elena Cornetti” se deschide. La început în şcoală existau doar câteva clase alături de puţinii profesori existenţi în acea vreme, pe măsură ce timpul a curs, Şcoala de artă Cornetti şi-a dezvoltat aria de acoperire, aceasta având ca profile adiţionale coregrafia, fotografia chiar şi cinematografia aceast fapt crescându-i numărul de elevi. 

Elena Conetti  a fost fiica boierului aromân Marcu Zisu.

Elefterie Cornetti se trage dintr-o familie de vlahi din Serbia, insa rudele sale se aflau în România încă din 1729, acest lucru este dovedit prin actul de proprietate al moşiei Cornetu care datează încă din acest timp. Pentru a clasifica cazul moşiei Olari din actul de căsătorie lui Elefterie Cornetti cu Elena M. Zisu rezultă că locul naşterii sale este în Craiova,părinţi fiind Ecaterina şi Craciunu Ivanovici.

Înfiinţată în 1911, Şcoala de Artă „Cornetti“ are în prezent aproximativ 400 de elevi înscrişi la 21 de discipline de studiu, între care se numără canto, pian, vioară şi muzică instrumentală, pictură, grafică, sculptură, artă cinematografică, teatru, dans clasic, balet contemporan, dans modern şi dansuri populare. Printre elevii consacraţi ai şcolii se numără Marius Panduru, absolvent al cursului de artă cinematografică. Acesta a obţinut nenumărate premii la festivalurile din Munchen, Cannes sau Karlovivary pentru imaginea scurtmetrajelor „17 minute de întârziere“, „Eclipsa“ sau „Marfa şi banii“, în regia lui Cristi Puiu.

Anunțuri

3 gânduri despre „Şcoala de Artă din Craiova, înfiinţată de aromâni

  1. Multum mushat tsi angrapsashti tini aua gione, ama minduiescu ca iasti ghini s’hii ma atent cu notsiunea di „dialect” ..ca ashi cumu shi Uniunea Europeana dzasi ca iasti una limba ahoryea shi a 7’a limba latina ricunoscuta.
    Lucru ambar!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s