Povestea aromanului care a salvat Catedrala Craiovei de la demolare

În nişte case mari, boiereşti, din mahalaua “Sfântu Ioan Hera” din Craiova s-a născut, a trăit şi a murit Gusti Pessiacov, primul aromân, dintr-o familie originară din Vlahoclisura, care a făcut istorie în Oltenia. Este de menţionat că mahalaua “Sfântu Ioan Hera” era locuită în majoritate de aromâni.  Pessiacovii au fost un neam înstărit. Ţinuseră moşii întinse, cu arendă, şi exportau lână la Ţarigrad. Descendenţii familiei Pessiacov au fost politicieni şi, în general, persoane publice, implicate în istoria locurilor în care s-au pripăşit. Astfel, Costache Pessiacov, a devenit deputat, în 1874, Nicu Pessiacov a fost deputat liberal în anii 1884-1888, Iancu Pessiacov a fost primar al Craiovei în anii 1911-1912 şi s-a străduit să întemeieze un Credit Funciar Urban, iar în Bucureşti un alt Pessiacov a fost translatorul documentelor slave de la Arhivele Statului.  Un alt descendent din familie, avocatul August Pessiacov, a avut, de asemenea, o bogată viaţă publică. Era unul din fruntaşii baroului Baroului de Avocatură din Craiova şi un cărturar de seamă. Îl găsim printre cei ce scriau la ziarele “Oltenia”, “Alegătorul Independent”, “Cronica Craiovei”(care a fost înfiinţată de el, în 1879), articolele fiind, în principal, politice şi istorice. În politică, August Pessiacov a participat la alegerile generale pentru Constituanta din 1879, iar la alegerile generale din 1884 a fost ales deputat, ca liberal-creştin. De atunci şi până în 1892 a fost ales mereu deputat, iar într-o sesiune parlamentară a fost chiar vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. După dizolvarea Partidului Liberal-Conservator, August Pessiacov nu mai face politică, ci se consacră baroului şi cercetărilor sale istorice, fiind interesat şi de arheologie.

Fondatorul Craiovei – un anume Ioniţă Assan

Marea pasiune a lui August Pessiacov a fost istoria Craiovei şi, îndeosebi, Biserica “Sfântu Dumitru-Băneasa”. Încă de mic copil se închinase la această biserică şi îl durea în suflet că era lăsată în părăsire. S-a preocupat îndeaproape de istoria acestei biserici, astfel că, în 1881, a publicat lucrarea “Sfântu Dumitru Băneasa”.

A mai publicat cărţile: “Schiţe din istoria Craiovei” (în 1902) şi “Acte şi notiţe istorice”. Cercetările sale sunt demne de toată lauda, iar concluziile la care a ajuns el s-au dovedit, mai târziu, adevărate. Astfel, August Pessiacov este cel care a stabilit, fără putinţă de tăgadă, că numitul Ioniţă Assan se poate spune că este cel care a fondat oraşul Craiova. August Pessiacov a luptat necontenit pentru a atrage atenţia lumii asupra monumentului istoric ce îl constituia Biserica “Sfântu Dumitru-Băneasa” din Craiova,   într-o perioadă vandalică în care au fost demolate Episcopia Craiovei, zidul Baraţilor şi zidurile vechi din strada Hurezului. Se spune chiar că, în perioada cât a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-a atras atenţia însuşi Regelui Carol I asupra Bisericii “Sfântu Dumitru-Băneasa”, căutând să o pună sub protecţie împotriva valurilor de demolări pe care le iniţiaseră edilii craioveni ai vremii. De aceea, pe bună dreptate se poate spune că Biserica “Sfântu Dumitru” din Craiova a fost restaurată din dispoziţia Regelui Carol I şi apoi ridicată la rangul de catedrală mitropolitană numai datorită eforturilor de salvare a ei făcute de August Pessiacov. Un cărturar al vremii, M. Theodorian-Carada, scria că, pentru tot ceea ce a făcut, August Pessiacov ar fi meritat să fie trecut în rândul ctitorilor catedralei craiovene.

Acelaşi cărturar notează, despre August Pessiacov, următoarele: “Înalt, smead, cu părul şi barba ondulate, încărunţit din tinereţe, August Pessiacov era un bărbat chipeş. El a fost şi om cult, precum a fost şi un bun orator, dar puţin cam prolix. Pentru ultima oară l-am revăzut în 1904, la Băile de la Mehadia. Scobora scara din parc, cea de lângă Rudolphshof, cum i se zicea, pe atunci, hotelului Ferdinand. Deşi îmbătrânit, se ţinea încă bine, la braţ cu soţia sa, Cecilia, Peşacovă şi dânsa prin naştere şi căsătorie, cu care forma o frumoasă pereche. S-a oprit în loc, bucuros că ne revedeam. Ne-a vorbit cu drag de prietenia lui cu tatăl meu şi de alte vremi. Cred că a murit înainte de 1916 şi că a fost cruţat de a-şi vedea oraşul sub ocupaţie străină”.

de Milian Mirea

Terra Vlachorum – revendicările teritoriale ale vlahilor din Pind la 1919

Aromânii, participanţi la 1866 la stabilirea ortografiei limbii române

Pentru că se discută tot mai mult despre diferenţele dintre limba română literară şi dialectul aromân, cu ajutorul unui bun prieten am intrat în posesia unor informaţii care sper că vor face lumină în această privinţă. Pe lângă aceasta, informaţia postată demonstrează încă o dată faptul că Aromânii sunt parte integrantă a poporului român, pentru că în 1866, anul apariţiei primei Constituţii, statul român, a mai avut o realizare: înfiinţarea Academiei Române şi standardizarea limbii române. La această acţiune au participat, după cum se observă din informaţiile de mai jos, nu doar cărturarii din Vechiul Regat ci şi cei din celelalte provincii istorice şi aromânii din Macedonia.

ACADEMIA ROMÂNĂ

Repere cronologice

1866 apr. 1.

Prin decret al Locotenenţei Domneşti se înfiinţează în Bucureşti Societatea Literară Română, cu scopul de a stabili ortografia limbii române, de a elabora şi publica dicţionarul şi gramatica limbii române. Ea urma să fie alcătuită, pentru început, din 21 de membri aleşi din toate provinciile româneşti (trei din Moldova, patru din Muntenia, trei din Transilvania, câte doi din Banat, Maramureş şi Bucovina, trei din Basarabia şi doi din Macedonia) membri din vechiul regat: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti și Ion C. Massimu, la care s-au adăugat în 1867 Titu Maiorescu și Nicolae Ionescu;

din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu și George Barițiu;

din Basarabia: Alexandru Hașdeu, Constantin Stamati și Ioan Străjescu;

din Bucovina: Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici, (înlocuit apoi de Ioan Sbiera);

din Banat: Alexandru Mocioni și Vincențiu Babeș;

din Macedonia: Ioan D. Caragiani și Dimitrie Cozacovici.

Conferinţa „Aromânii – istorie şi actualitate” organizată de Academia Română şi Societatea de Cultură Macedo–Română

În data de 25 mai 2011, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Academia Română şi Societatea de Cultură Macedo–Română a organizat la Palatul Parlamentului conferinţa „Aromânii – istorie şi actualitate”.

În alocuţiunea de deschidere, domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, a evidenţiat apartenenţa culturală, lingvistică şi identitară a aromânilor la românitate, subliniind necesitatea conturării unor politici publice integrate de susţinere a comunităţilor aromâne atât din interiorul, cât şi din exteriorul graniţelor României. Domnia sa a salutat prezenţa la conferinţă a reprezentanţilor aromâni de la sud de Dunăre: domnul Elvis Toci, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul Robert Çollaku, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul George Tegu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Românofone din Republica Elenă „Sfântul Andrei”, domnul Valentin Mik şi doamna Svetlana Nikolin, reprezentanţii Asociaţiei „In media res” din Serbia.

Domnul Ion Caramitru, preşedintele Societăţii de Cultură Macedo-Române, a prezentat activitatea organizaţiei neguvernamentale de utilitate publică pe care o conduce, menţionând că, prin intermediul acesteia, au fost derulate programe şi proiecte, finanţate de statul român, menite să protejeze şi promoveze identitatea culturală a aromânilor din Balcani. Domnia sa a solicitat o implicare sporită din partea autorităţilor române în susţinerea activităţii Societăţii de Cultură Macedo-Române. A prezentat cele două manuale de aromână, realizate de către doamna Matilda Caragiu Marioţeanu, respectiv domnul Nicolae Saramandu şi doamnele Angela Fuduli, Mioara Gospedin şi Manuela Nevaci.  Aceste manuale, acreditate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, au fost deja transmise comunităţilor aromâne din România şi Balcani pentru a ajuta demersurile de păstrare a dialectului în rândul tinerei generaţii.

Domnul academician Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, a trecut în revistă principalele repere ale istoriografiei româneşti care evidenţiază apartenenţa aromânilor la românitate. Domnia sa a reiterat necesitatea eliminării confuziilor întreţinute artificial în ultima perioadă în privinţa istoriei şi al idiomului comunităţii aromâne.

Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Caragiani (Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Roma „La Sapienza”) a prezentat auditoriului motivele pentru care aromânii pot fi consideraţi ca fiind o minoritate naţională numai în afara graniţelor României, argumentând că, în cazul unei apropieri a dialectului de limba română, am asista la un proces de reromânizare.

Comunicările ştiinţifice ale domnului prof. univ. dr. Nicolae Şerban Tanaşoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, a domnului cercetător ştiinţific dr. Nicolae Saramandu, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române şi a doamnei cercetător ştiinţific dr. Manuela Nevaci au fost reliefat dovezile istorice şi lingvistice ale apartenenţei la românitate a aromânilor.

În cadrul dezbaterilor care au urmat sesiunii de comunicări ştiinţifice, au luat cuvântul domnul senator Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, domnul deputat William Gabriel Brînză, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Camerei Deputaţilor, domnul Vasile Timiş, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul deputat Octavian Marius Popa, domnul Mircea Ciumara, director al Departamentului pentru Românii de peste hotare din cadrul Academiei Române şi domnul Traian Bărbulescu, director TVR Craiova. Au intervenit, de asemenea, domnul Elvis Toci, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale a Aromânilor din Albania, domnul George Tegu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Românofone din Republica Elenă „Sfântul Andrei” şi domnul Valentin Mik, directorul biroului de relaţii internaţionale al Asociaţiei „In media res” din Serbia.

http://www.privesc.eu/widget/live/4612

Craiova – oraşul vlahilor şi Asăneştilor

Când pronunţau termenii de bulgar sau de vlah, bizantinii se gândeau la noţiunea de barbar, adică cel care nu vorbeşte, nu gândeşte şi nu trăieşte ca un grec. De la cucerirea lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul (1018) şi până spre răscoala Asăneştilor (1185), au fost pentru lumea bulgaro-vlahă, aflată sub o solidă stăpânire bizantină, o perioadă de aparentă stabilitate, însă spre sfârşitul secolului al XII-lea, structurile bizantine implantante în teritoriile vechi bulgăreşti vor adânci criza unei societăţi adusă în pragul răbdării.

Un capitol important al vieţii politice vlahe îl constituie statul vlaho-bulgar al Asăneştilor. Exponenţi ai romanităţii orientale, ei intraseră anterior în istorie ca locuitori ai Thesaliei, Epirului, Greciei centrale şi ai Munţilor Haemus, unde îşi construiseră veritabile ţări. Reprezentau o populaţie cu o conştinţă de sine, un grup etnic bine delimitat, de străveche obârşie tracică şi daco-latină cu o continuitate şi stabilitate a habitatului lor balcanic prin nimic inferioară celei a fraţilor lor de la nord de Dunăre.

Locuitori ai oraşelor erau şi păstori transhumanţi din luna aprilie până în septembrie în munţii înalţi sau în locuri foarte reci. Statul creat de Asăneşti, cunoscut în istoriografia românească drept cel de-al Doilea Ţarat vlaho-bulgar, este cea dintâi şi ultimă încercare a romanităţii orientale de a se organiza într-un cadru statal propriu; în faza sa de început, rolul de pilon militar principal l-au avut vlahii din nord-estul Peninsulei Balcanice.

(FORMAREA ŢARATULUI ASĂNEŞTILOR) Vlahii din Munţii Balcani erau recunoscuţi pentru cunoaşterea şi supravegherea trecătorilor şi pasurilor greu accesibile şi poate din acest motiv erau solicitaţi în diverse misiuni de cercetare. Aceşti oameni ai munţilor, recrutaţi în special în armata bizantină, aveau un rol specific, de ghidare a unităţilor militare bizantine prin trecătorile munţilor şi de recomandare a locurilor prielnice pentru aşezarea taberelor. Recrutarea populaţiei de la munte, cu scopul de apărare a defileelor, presupunea instruirea şi specializarea militară a acesteia, fără a-i schimba modul de viaţă tradiţional. Totodată, sporirea importanţei defileelor stă la baza dezvoltării unor cetăţii care iniţial au fost puncte fortificate, esenţiale pentru protejarea zonei de securitate a Bizanţului. Este cazul cetăţii de pe valea râului Iantra, pe nume Tărnovo, locul de unde a izbucnit în anul 1185 răscoala vlahilor.

Între Dunăre şi Balcani, şi cu deosebire în munţii Haemus convieţuiau alături de bulgari, numeroşi vlahi, urmaşi ai populaţiei romanizate din fosta provincie Moesia, care la sfârşitul secolului al XII-lea, sub conducerea fraţilor Theodor (Petru) şi Asan s-au răsculat împotriva Bizanţului. Multiplele calităţi spirituale ale Sf. Dimitrie, noul patron spiritual al oraşului, garantau reuşita acţiunii gândite de cei doi fraţi vlahi, determinată de o serie de factori, printre care şi cel de ordin divin. Dumnezeu, un sfânt militar consacrat şi o sfântă biserică, legitimează spiritul libertăţii vlahilor şi bulgarilor, conferându-le acestora dreptul de a se autoguverna, în numele tradiţiei Primului Ţarat bulgar.

Când întreaga putere a Ţaratului vlaho-bulgar este preluată de Ioniţă Kaloioannes, acesta şi-a arogat misiunea de a continua şi desăvârşi opera iniţiată de precursorii săi, Petru şi Asan I, achitându-se în chip exemplar de sarcina asumată. În prima parte a domniei a reuşit să-şi consolideze poziţia pe plan intern, supunându-şi stăpânirii sale pe acei boliari care manifestau tendinţe centrifuge, erijindu-se în veritabili potentaţi locali. Astfel, reuşeşte să-i atragă de partea sa, tot mai mult pe cumani, pe Chrysos şi Ivancu şi să dea puternice lovituri Bizanţului.

Campania din 1201, contra Bizanţului, purtată în Rodopi şi pe ţărmul Mării Negre, soldată cu victorii de impact, îi dă dreptul să impună Constantinopolului pacea mult dorită, iar răgazul câştigat îl foloseşte în scopul consolidării Ţaratului sub raport politico-juridic extern. Corespondenţa suveranului din Tărnovo cu papa Inocenţiu al III-lea, din care reiese explicit originea latină a vlahilor şi a dinastiei lor, are drept consecinţă obţinerea din partea papei a recunoaşterii independenţei statului, iar pentru sine titlul de rege, deşi el pretindea pe cel de împărat (ţar), numindu-se ca atare imperator omnium Bulgarorm  et Blachorum. Pe plan ecclesiastic Biserica vlaho-bulgară a intrat sub influenţa Sfântului Scaun, Vasile I (fost episcop de Vidin) fiind investit de cardinalul Leon, al Basilici Sfintei Cruci, cu demnitatea de arhiepiscop primat, cu toate că s-au făcut demersuri în sensul ridicării acestuia la rangul de patriarh.

Pretenţiile maximale ale lui Ioniţă Kaloioannes, respectiv utilizarea fară restricţii a binomului împărat-patriarh este în acord cu ideologia politică bulgărească, drept care şi-a întărit oastea, lărgindu-şi graniţele statului de la Dunăre până pe cursul superior al Maritzei şi de la Marea Neagră către râul Vardar, în Macedonia. Vecinătatea României cu Bulgaria a cunoscut de-a lungul timpului momente de interferenţă şi întrepătrundere spirituală. Un astfel de moment este oferit de legendarul transfer al imaginii cultului sfântului militar Dimitrie al Asăneştilor la nord de Dunăre.

Conform tradiţiei locale existente în Oltenia, istoriografia cantacuzinească de secol XVIII a încercat să demonstreze prin legătura dintre biserica Sf. Dimitrie din Tărnovo şi cea a aceluiaşi sfânt din Craiova (protectorul oraşului), stăpânirea Asăneştilor la nord de Dunăre şi influenţa lor în regiune.

Mai mult, în zilele noastre, semnificaţia numelui Craiovei este dată de două cuvinte compuse crai/Ioan (ţarul Ioan) care înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât oraşul craiului/ţarului Ioan. Această tradiţie vine încă de la D. Cantemir, care afirma stăpânirea Asăneştilor peste toţi românii, sugerând că nucleul puterii lor s-ar fi aflat la nordul Dunării, confuzia fiind dată de interpretarea eronată a sensului de Vlahia din sursele istorice.

Mai mult,  la Muzeul Naţional de Istorie a României, există steagul original al Craiovei, din secolul al XIX-lea, care avea în centru o stemă tricoloră şi, cel mai important, o reprezentare a lui Ioniţă Kaloioannes sau Ioan Asan al II-lea în vestimentaţie oficială de ceremonie.  Este ştiut că şi astăzi oraşul Craiova se mândreşte cu originile sale ce provin din vremea Asăneştilor, lucru certificat chiar de manualele şcolare interbelice, din care se poate observa o afinitate specială a craiovenilor pentru Ţaratul Asăneştilor dar şi pentru cultul marelui mucenic Dimitrie.

Stema statului medieval al lui Asan II (  culorile rosu si galben reprezinta romanitatea -culorile Romei antice dar si Roma de azi- la care s-a adaugat ulterior albastru la steagul national romanesc, iar cele doua ghiare reprezinta alianta si/sau vasalitatea regelui Ungariei. Este de mentionat ca in istoria Italiei anul 1241 este consemnat ca anul caderii regatului Maghiar, ceea ce ne arata ca de fapt moartea lui Asan a afectat profund Ungaria, care cunoaste dupa acest an invazia hoardelor tatare ale lui  Batu Han, cu pierderea luptei la Muhi. Acest lucru ajuta  revenirea la putere a grecilor in  Constantinopol, mai ales dupa 1260.

În armorialul Wijnbergen, alcătuit la sfârşitul secolului al XIII-lea, apare o stemă a regelui Valahiei (Roy de Bláq[u]ie), adoptată şi de Litovoi care a domnit în Oltenia.

(sursa: GINEL LAZĂR – doctor în Istorie)

Voluntari pentru “Proiect Avdhela”

Pentru a ţine vie şi actuală biblioteca culturii aromâne, dăm strigare după ajutor din partea voastră! Dat fiind că avem cea mai mare nevoie de voluntari pentru introducere de text, cu această ocazie a urcării de noi materiale pe site, dăm în acelaşi timp drumul la Campania

“O pagină pe zi pentru cultura aromână“.

Prin Campania “O pagină pe zi pentru cultura aromână“, aduceţi contribuţia cea mai concretă, reală la păstrarea culturii aromâne, prin îmbogăţirea materialului bibliotecii culturii aromâne.

Ce e de făcut? În biblioteca virtuală a culturii aromâne, cărţile trebuie  digitalizate. Noi avem cărţile scanate şi aceste scan-uri vor ajunge la acei care se ocupă cu transcrierea.

Vă puteţi implica în:

1. transcrierea cărţilor care trebuie urcate pe site.Ia 10 minute pe zi transcrierea unei pagini- ceea ce înseamnă: să transcrii într-un document word o pagină din opera aleasă pentru transcriere. Procesul este următorul: pentru început, primiţi de la noi paginile din cartea respectivă în format de scan (scanate),pagini ce trebuie transcrise, împreună cu un mic îndrumar care să vă ajute la această transcriere. După ce terminaţi şi ne trimiteţi nouă paginile transformate în acest format digital (word), vine partea de tehnoredactare şi de urcare a lor pe site.

2. tehnoredactarea paginilor transcrise de ceilalţi.

Vă invităm să vă bucuraţi de noutăţile de pe site (Matilda Caragiu Marioţeanu– Neuri, Matilda Caragiu Marioţeanu  - Di nuntru şi-di nafoarâ – Stihuri Armâneşti,Valeriu Papahagi – Moscopole metropola comercială şi culturală a românilor din Peninsula Balcanică în sec XVIII, Nicolae Saramandu – Mioriţa la aromâni, Dem . Abeleanu – Neamul Aromânesc din Macedonia, Maria Pariza- Presa aromână în date, Gheorghe Vrana – Aviglitorlu di zboară, Ionel Zeană- Antologie de lirică populară aromână, Ilie Colonea – Cîntiţli a meali, Tache Papahagi – Aromînii din punct de vedere istoric, cultural şi politic - De asemenea, la secţiunea “Media” a site-ului nostru găsiţi acum materiale noi şi de interes, clipuri video ale fraţilor Manakia, cântece de Ionel Zeană, hărţi etc.) şi să vă înscrieţi pentru campanie.

www.proiectavdhela.ro

georgiana.c.vlahbei@gmail.com

 

Basescu la Strasbourg: “Vom întreprinde demersuri în vederea recunoaşterii statutului de minoritate românească pentru aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni””

In cadrul alocuţiunii Preşedintelui României, Traian Băsescu, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de joi 27 ianuarie, pentru prima data dupa 1945, Romania pune problema in fata unui for european a recunoasterii aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni ca minoritati romanesti.

In acelasi timp Romania avertizeaza ca “Suntem foarte interesaţi ca integrarea europeană şi euroatlantică a statelor din Balcani să se desfăşoare cu respectarea normelor şi standardelor Uniunii Europene şi Consiliului Europei în materie de protecţie a minorităţilor naţionale”, adica, cu alte cuvinte, daca state ca Serbia, Croatia Albania, Macedonia nu vor recunoaste si nu vor acorda drepturi minoritatilor romanesti autohtone de pe teritoriul lor, aceste state vor pierde sprijinul Romaniei in procesul de integrare.

Este pentru prima data dupa 1945 cand Romania pune in politica sa externa, interesele romanilor din afara frontierelor, in fata intereselor “fratesti” (atat de dragi fostilor securisti din DIE, unii parazitand inca unele institutii) cu statele din vecinatate.

Este o schimbare de paradigma extrem de importanta care daca se va mentine va produce schimbari fundamentale in starea comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si Balcani. Totul este ca acesta politica sa fie dublata si de actiuni concrete in spatiile locuite de comunitatile romanesti respective, unde statul roman trebuie sa creeze institutii si nu sa arunce banii pe serbari, fara efect pe termen lung. Bugetarea adecvata a institutiilor care se ocupa de cei peste 10 milioane de romani din afara frontierelor si angajarea unor oameni pregatiti si dedicati domeniului, trebuie sa fie deasemenea una din masurile prioritare pentru sutinerea unor politici active in sprijinul comunitatilor romanesti.

Romanian Global News

vezi tot articolul aici

“Noi suntem AROMÂNI, nu ARMÃNJ!” – o campanie a blogului Zboarâ Niangrâpsiti

Având în vedere acţiunile anti-aromâneşti tot mai dese, prin care se încearcă rescrierea istoriei multimilenare a aromânilor, în scopul inventării unui aşa-zis “popor makedonarmân” separat de cel român, cu o limbă scrisă într-o grafie improprie pentru a nega apartenenţa acestora la romanitate si românism si care împiedică realizarea interesului aromânilor de a-şi păstra identitatea în ţările în care trăiesc astăzi,

NOI, AROMÂNII,

considerăm ca adevăruri imuabile următoarele:
- aromânii vorbesc un dialect al limbii române si formează, împreună cu daco-românii, megleno-românii si istro-românii, poporul român
- singura grafie acceptată pentru aromână este cea normată de Academia Română, prin opera acad. Matilda Caragiu-Marioţeanu. În dialectul lor, aromânii “se iscălesc” ARMÂŃIL’I, nu ARMÃNJLJ
- aromânii nu pot fi consideraţi o minoritate naţională în România
- aromânii trebuie să primeasca statutul de minoritate naţională, după modelul FYROM, în toate statele din Peninsula Balcanică în care încă nu sunt recunoscuţi ca naţionalitate conlocuitoare
- aromânii trebuie să aibă în România un statut special, recunoscut prin lege, care să le permită pastrarea dialectului şi tradiţiilor

Având în vedere cele de mai sus,

SOLICITĂM:

- forurilor legiuitoare ale Albaniei, Bulgariei, Greciei şi Serbiei recunoaşterea de urgenţă pentru aromânii de pe teritoriul lor a statutului de minoritate naţională şi acordarea tuturor drepturilor ce derivă din acest statut, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu
- Parlamentului României adoptarea de urgenţă a unei legi prin care aromânilor, megleno-românilor si istro-românilor să le fie recunoscut statutul special de vorbitori ai unor dialecte ale aceleiaşi limbi cu majoritatea daco-română, statut în virtutea căruia să aibă acces în dialectul propriu la serviciu religios, mass-media si învăţământ cel puţin până la nivel primar inclusiv, plătite din bugetele publice la care fiecare dintre aceşti vorbitori contribuie prin lege.

De Izabela Papazicu

 

 

Descendenţa din Asăneşti a Regelui Ferdinand I al României

Aşa cum am promis, continuăm publicarea informaţiilor legate de descendenţa aromână a monarhilor României, de această dată legătura fiind facută între Regele Ferdinand I al României şi Asăneşti.

Scurt istoric

În 1185, trei fraţi vlahi: Petru, Asan şi Caloian, au condus o revoltă în Bulgaria împotriva Imperiului Bizantin, conducătorul noului stat fiind Ţarul Petru al II-lea. Anul următor, bizantinii vor fi forţaţi să recunoască independenţa noului Ţarat cu capitala la Târnovo.

Cinci ani mai târziu, în 1190, Petru va renunţa la tron în favoarea fratelui său Asan, un conducător politic mult mai bun, care reuşeşte prin forţă militară să apere independenţa statului său. Acesta însă este ucis în 1195 , iar Petru redevine ţar, dar pentru scurt timp, pentru că rivalii săi îl vor ucide şi pe el doar un an mai târziu.

Caloian, fratele mai mic al lui Petru şi Asan, devine ţar, se înţelege la pace cu grecii (1201) face incursiuni militare împotriva sârbilor şi ungurilor, apoi ocupă întreaga Macedonie, dar este ucis în bătălia pentru Salonic.

Ţaratul (imperiul) vlaho-bulgar a fost în egală măsură vlah (aromânesc la sud de Dunăre şi românesc la nord) şi bulgar. Asta nu înseamnă că vlahii i-au cucerit pe bulgari sau că bulgarii au cucerit principatele dunărene, ci înseamnă că în cadrul acestui stat au conlocuit două populaţii, una romanofonă, celalată slavofonă, pe ansamblul teritoriului său, toponimia veche aratând o predominanţă a slavilor la şes, şi a romanicilor în zonele peri-montane, deluroase şi mai păduroase; ţărmurile aveau o populaţie preponderent grecească. Ulterior, despărţirea proto-românilor de către populaţiile slave aşezate printre ei, a creat cele patru grupuri lingvistice : daco-român, aromân, megleno-român şi istro-român ; daco-românii absorbind treptat slavii din nordul Dunării, în timp ce slavii au absorbit treptat majoritatea aromânilor, megleno-românilor şi istro-românilor din sudul Dunării.

DESCENDENŢĂ

1) Ioan Asan I of Vlachs and Bulgars

2) Ioan Asan II of Vlachs and Bulgars m (Ana) Maria of Hungary, daughter of Andrew II of Hungary

3) Elena Asan m Emperor Theodoros II of Nicea (Theodoros Doukas Batatzes)

4) Eudocia Lascarina m Guillaume Pierre de Vintimille, Count of Tenda

5) Ioan Lascari, Count of Ventimiglia and Tenda

6) Guillaume Petru II of Tenda and Vintimille

7) daughter m Petru Balbi, Count of Tenda iure uxoris

8.) Antoniu Lascari, Count of Tenda

9) Honoriu Lascari, Count of Tenda

10) Ioan Antoniu Lascari, Count of Tenda

11) Anna Lascarina, Countess of Tenda m René de Savoie, Count of Villars, batard de Savoie

12) Honoriu of Savoy, Marquess of Villars, Count of Tenda

13) Henrietta of Savoy, Marchioness of Villars m Charles de Lorraine de Guise, duc de Mayenne

14) Catherine of Lorraine-Guise m Charles Gonzaga, Duke of Nevers was as Charles I, Duke of Mantua (descendant of the Palaiologos Marquesses of Montferrat)

15) Carol II, Duke of Rethel, married Maria, Duchess of Montferrat

16) Eleanor of Mantua, married Ferdinand III, nHoly Roman Emperor

17) Eleanor of Austria, Queen of Poland, married secondly Charles V Leopold, Duke of Lorraine

18) Leopold Joseph, Duke of Lorraine

19) Francis II, Duke of Lorraine, Grand Duke of Tuscany, etc

20) Leopold II, Holy Roman Emperor

21) Francis I of Austria

22) Leopoldina of Austria, married Pedro I of Brazil

23) Maria II of Portugal, married Ferdinand

24) Antonia of Portugal, married the above-mentioned Leopold, Prince of Hohenzollern

25) the above-mentioned Ferdinand I of Romania

26) the above-mentioned Carol II of Romania

27) the above-mentioned Mihai I of Romania

28) second daughter: Elena of Romania

29) Nicholas Michael Medforth-Mills de Roumanie ^[24]

Rădăcinile aromâne ale Regilor României

Am plecat în această cautare nebună de la două familii: Basarabii şi Muşatini, întemeietorii Ţărilor Române, familii pe care le consider de origine sud-dunăreană, aromână. Nu am luat in calcul sursele istorice naţionale, ci mai degrabă am apelat la ceea ce au spus alţii despre cele două familii.

Astfel, istoricul ceh Wilhelm Tomaschek, afirma că Basarabii sunt urmaşi ai unuia din triburile trace din Peninsula Balcanică, bessii (trib care este considerat unul din strămoşii aromânilor). Conform lui Tomaschek, bessi aceştia au fost romanizaţi ca toate celelalte triburi tracice sud-dunărene şi aveau capitala la Bassapara, în munţii Rodope.  Prin secolul al VII-lea, bessi ar fi trecut în nordul Dunării, contribuind la prosperarea elementului romanic de aici.

În privinţa Muşatinilor, numele acestora spune multe – Bogdan Muşat (frumos, în aromână), era văr primar cu Basarab I, deci dacă admitem teoria lui Tomaschek si aceştia sunt de origine sud-dunăreană.

Majoritatea istoricilor români au pierdut din vedere acest aspect, încercând să explice autohtonitatea celor două familii, chiar şi Nicolae Iorga a ajuns la un moment dat să admită existenţa unei posibile origini cumane a Basarabilor şi Muşatinilor şi nu a acordat mare importanţă unui element pe cât de banal pe atât de esenţial în cercetare: cuvântul MUŞAT, existent în aromână, echivalentul cuvântului FRUMOS în limba română.

Dar, ce legătură au Basarabii şi Muşatinii cu dinastia de Hohenzollern?

Cercetătorii englezi au ajuns la următoarea concluzie: “The deposed current Royal Family of Romania, contrary to common misconceptions and despite of the country having lost its independence for at least a few centuries to the Ottoman Empire, descends from earlier indigenous monarchs of Danubian principalities, both Moldavia and Valachia, as well as from AsenTsars of Vlachs (the Second Bulgarian Empire) and from several Emperors of “Romania” who ruled in Constantinople, whether Byzantine or Latin Emperors.”

Scholars have traced several such bloodlines in their ancestry. Below a sketch of such lineages

Descent from the Basaraba of Valachia

• Basarab I of Valachia
• Alexander I of Valachia
• Elisabeth of Valachia, married Ladislas of Silesia, Duke of Opole, Palatine of Hungary
• Catherine of Opole ^[1], married Henry VIII, Duke of Glogow
• John I, Duke of Zagan
• Margaret of Silesia (Zagan and Glogow; ^[2]), married Volrad I, Count of Mansfeld
• countess Margaret of Mansfeld, married Henry, Count of Stolberg
• Botho VIII, Count of Stolberg-Wernigerode
• countess Juliana of Stolberg-Wernigerode ^[3], married secondly William, Count of Nassau-Dillenburg
• John VI, Count of Nassau-Dillenburg
• John VII, Count of Nassau-Siegen
• John VIII, Count of Nassau-Siegen ^[4]
• countess Claire-Marie of Nassau, married Claude Lamoral, 3rd Prince of Ligne
• Henri Louis Ernest, 4th Prince of Ligne
• princesse Marie Anne Antoinette de Ligne ^[5], married Philippe Emanuel, Prince of Hornes, comte de Beaucignies and so forth
• Maximilian, Prince of Hornes, comte de Beaucignies and so forth
• princesse Marie-Therese de Hornes of Overisque and Beaucignies, married Philippe Joseph de Salm, 2nd Prince of Kyrburg
• princesse Amelie de Salm-Kyrbourg ^[6], married Anthony Aloys, Prince of Hohenzollern-Sigmaringen
• Charles Anthony, Prince of Hohenzollern-Sigmaringen, married comtesse Antoinette Murat, princesse francais
• Charles Anthony II, Prince of Hohenzollern, married Princess Josephine of Baden, daughter of Charles I, Grand Duke of Baden and Stephanie de Beauharnais, princesse francaise
• their sons included: Leopold, Prince of Hohenzollern (married Antonia of Portugal; their one son listed below; ^[7], and next brother king Carol I of Romania, became elected Prince of Valachia and Moldavia (died without surviving children) ^[8]
• king Ferdinand I of Romania, married Marie of Edinburgh, daughter of Alfred, Duke of Saxe-Coburg-Gotha and Grand Duchess Maria Alexandrovna of Russia
• king Carol II of Romania, married secondly Elena of Greece, daughter of King Constantine I of Greece and Sophia of Prussia
• king Mihai I of Romania ^[9], married Anne of Bourbon-Parma, daughter of prince René of Bourbon-Parma and Margaret of Denmark
• princess Margarita of Romania

Alte dovezi privind originea aromână a regilor României, într-o altă postare

Va urma….